Românii cer autostrăzi, dar habar nu au să circule pe ele. Sunt vitezomani și neglijenți

Autor: George Cristea 15 mart. 2021 Știri auto

Românii cer autostrăzi, dar habar nu au să circule pe ele, arată un raport al Poliției Rutiere. Mulți șoferi sunt vitezomani și neglijenți, arătând un adevărat dispreț față de respectarea regulilor de circulație.

Intră în Galeria FOTO

O acțiune de control desfășurată la nivel național pe cele câteva sectoare de autostradă pe care le are România în prezent arată ce e în neregulă cu șoferii români. Rezultatele reprezintă o veritabilă radiografie a stării traficului și explică, în mare măsură, de ce avem cei mai mulți morți din accidente rutiere în Uniunea Europeană. Aproape o treime dintre șoferii sancționați de polițiști circulau cu viteze mult peste limita legală și chiar mai mulți ignorau obligația de a purta centura de siguranță.

În numai două zile cât a durat „acțiunea”, polițiștii Brigăzii Autostrăzi din Inspectoratul General al Poliției Române au aplicat 646 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 203 au fost pentru depășirea vitezei legale, 237 pentru neportul centurii de siguranță, 10 pentru lipsa I.T.P., alte 10 pentru defecțiuni tehnice, 3 pentru conducere sub influența alcoolului, 2 pentru depășire neregulamentară și 7 pentru staționare nejustificată pe banda de urgență.

Habar nu au să circule pe autostrăzi: șoferi vitezomani și neglijenți

În urma acțiunii, au fost reținute 32 de permise de conducere, dintre care 23 au fost pentru depășirea vitezei legale. Aceasta este, pe autostradă, de 130 km/h, ceea ce înseamnă că 23 de șoferi au fost opriți după ce au condus cu viteze mai mari de 180 km/h. Patru dintre ei au avut chiar peste 200 km/h, după cum se arată în raportul polițiștilor.

Spre deosebire de controalele efectuate în orașe, pe autostrăzi pare că se consumă mai puțin alcool, doar trei șoferi fiind depistați pozitiv. Asta nu înseamnă că nu sunt șoferi care se răsfață cu substanțe dubioase înainte de a se urca la volan. Astfel, sâmbătă, polițiștii de la Autostrăzi au depistat, pe autostrada A1, un bărbat care conducea un autoturism cu 212 km/h. De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv la cocaină.

Adesea, se dovedește că șoferii opriți pentru fapte minore ascund secrete murdare. AM putea numi asta prostie, dacă nu ar fi inconștiență în stare pură. Amintim aici cazul unui șofer depistat tot pe A1, conducând cu 184 km/h, acestea neavând permis de conducere. Un alt șofer, oprit pe A2 pentru că nu purta centura de siguranță s-a dovedit că avea permis de conducere fals.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide