Autorulota de 1,7 mil. de euro care te poate duce oriunde. Are 8 roți și dotări de lux – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 21 iun. 2023 Știri auto

O companie din Germania a creat o autorulotă pe baza camionului Mercedes-Benz Arocs. Autorulota are 8 roți, tracțiune pe 3 punți și dotări de lux.

Mercedes-Benz Arocs face parte din ramura de camioane heavy-duty a producătorului german, creat pentru aplicații grele, cum ar fi construcțiile. Este disponibil în mai multe configurații, cu diferite dimensiuni ale cabinei și mai multe tipuri de șasiu cu până la 4 axe. De asemenea, motoarele pot ajunge până la puteri de 625 CP și 3.000 Nm cuplu motor maxim. O adevărată bestie, nu-i așa?

O companie din Germania a luat un astfel de camion și l-a transformat într-o autorulotă de lux, care poate ajunge oriunde, sau oriunde încape. Este vorba despre SOD (Stone Offroad Design), o companie care se ocupă de astfel de proiecte, iar această autorulotă este numită SOD Peak 8×6 și este construită pe o configurație cu 4 axe a lui Mercedes-Benz Arocs. Firma spune că oferă „tehnologie sofisticată, robustă, performanțe remarcabile și confort absolut pentru șofer și pasageri”.

Cea mai impresionantă autorulotă pe care banii o pot cumpăra

Această autorulotă ar putea fi o „casă pe roți” nemaipomenită pentru o familie înstărită. Conform Motor1, o astfel de autorulotă preparată de SOD pornește în Germania de la 1,7 milioane de euro. De asemenea, este disponibilă și o versiune mai mică, dar și o autorulotă bazată pe Mercedes Unimog.

În cazul acestei versiuni cu 4 punți, există un pat dublu în spatele zonei în care îți poți petrece ziua, plus două paturi de o persoană pliabile. Există, de asemenea, o chicinetă comună și o zonă de luat masa cu o mulțime de dulapuri în partea superioară. Probabil cea mai impresionantă „cameră” din SOD Peak 8×6 este baia cu ceea ce pare a fi marmură albă.

Tehnologia din spatele acestor suprafețe frumoase este foarte impresionantă. Există un sistem solar de 1,6 kilowați și un generator de 150 de amperi pentru a asigura energie pentru ocupanții autorulotei. De asemenea, puteți găsi un rezervor de apă dulce cu capacitatea de 1.000 de litri și un boiler de apă caldă de 16 litri. Pentru o eficiență și mai bună, căldura reziduală de la motor este folosită pentru încălzire, dar există și un aparat de aer condiționat separat, un încălzitor pe motorină și încălzire prin pardoseală pentru momentele în care vehiculul este staționat.

SOD s-a asigurat că această autorulotă poate înfrunta orice condiții

În această configurație, motorul diesel cu 6 cilindri dezvoltă o putere de 530 CP. SOD Peak 8×6 te poate duce oriunde, grație unui prefiltru de aer și unui prefiltru de combustibil. Răcitoarele suplimentare de ulei de transmisie și direcție asigură că nicio situație nu va fi prea grea pentru acest camion. Pentru ca șoferul să fie mereu în confort deplin, camionul este dotat un scaun al șoferului cu masaj. Alte caracteristici interesante includ o suspensie pneumatică, o cameră de parcare și pilot automat.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: SOD


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide