S-a semnat contractul pentru drumul expres Brăila – Galați. Când începe construcția

Autor: Promotor 15 apr. 2021 Știri auto

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat că s-a semnat contractul pentru drumul expres Brăila Galați. Acest tronson fusese scos la licitație în 2019.

Intră în Galeria FOTO

Oraşele Galaţi şi Brăila vor fi legate cu un drum expres. Contractul a fost semnat joi, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. Şoseaua de mare viteză va avea o lungime de aproximativ 11 kilometri, două benzi pe sens, trei poduri, două viaducte şi un pasaj.

„Azi am participat la semnarea contractului pentru construirea (proiectare + execuţie) drumului expres Galaţi – Brăila. Acesta este un proiect-cheie pentru legarea celor două municipii, pentru dezvoltarea întregii zone, inclusiv prin conexiunea la podul suspendat peste Dunăre şi, implicit, la Tulcea. Viitorul drum expres, o alternativă la DN22B, are o lungime de 11 km, va cuprinde 3 poduri, 2 viaducte şi un pasaj şi va fi proiectat, evident, cu 2 benzi pe sens şi cu parapete despărţitor între sensuri” , a scris Cătălin Drulă pe Facebook.

Când încep lucrările la drumul expres Brăila – Galați

Antreprenorul care a câștigat contractul este unul român, fiind vorba de asocierea SC SA & PE Construct SRL (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL. Acesta a dat dovadă de seriozitate în lucrările pe care le are deja în portofoliu. Conform contractului, proiectarea şoselei moderne se va realiza în 10 luni, iar în alte 24 de luni drumul expres va fi construit. Drumul expres Brăila – Galați ar trebui să intre în trafic în 2023.

Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni. Valoarea contractului este de 371.416.131,09 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Drumul Expres Brăila – Galați a fost scos la licitație în octombrie 2019. Potrivit caietului de sarcini, valoarea estimativă a proiectului era de 530 de milioane de lei, în timp ce garanția ar fi trebuit să fie de 60 de luni. Antreprenorul care a câștigat licitația s-a angajat să construiască acest proiect de infrastructură la un preț de numai 371,4 milioane de lei, în condițiile unei perioade de garanție a lucrărilor dublă – 120 de luni.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide