Șantierul tronsonului 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești este deja pregătit – VIDEO

Autor: Marius Vișan 06 iun. 2021 Știri auto
Șantierul tronsonului 5 al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești este deja pregătit – VIDEO

Şantierul tronsonului cinci al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti este deja pregătit.

De curâns a fost publicată o filmare de pe tronsonul cinci, filmare pe care se văd o parte din viitorul traseu, precum şi şantierul, amplasat în comuna argeşeană Merişani. În filmare se pot vedea deja traseul marcat pe mai mulţi kilometri, ca şi zeci de utilaje.

Lucrările vor începe efectiv spre sfârşitul lunii iunie, după obţinerea autorizaţiei de construcţie

Tronsonul cinci al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti va fi între Curtea de Argeş şi Piteşti. Firma italiană Astaldi, cea care va executa lucrarea, a început deja din aprilie organizarea de şantier şi lucrările pregătitoare intrării în şantier.

Staţiile de beton şi asfalt au fost deja instalate. Pe 11 mai 2020, CNAIR SA a semnat contractul „Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu – Piteşti, secţiunea 5, Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950”, ofertantul câştigător fiind compania italiană Astaldi SpA.

Valoarea contractului este de 1,7 miliarde de lei fără TVA, bani care vor proveni din fonduri europene nerambursabile. Durata de realizare a tronsonului cinci al viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti este de 60 luni, dintre care 12 luni perioada de proiectare şi 48 de luni pentru execuţia lucrărilor.

Traseul începe la Curtea de Argeş şi continuă paralel cu râul Argeş până la centura municipiului Piteşti, scrie Adevarul.ro.

VIDEO

Pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești va exista cel mai spectaculos viaduct

În luna martie 2021 au apărut imagini cu stadiul lucrarilor de pe pe o altă porțiune din A1 Sibiu-Pitești, lotul 1, mai exact. Pe acesta se va realiza unul dintre cele mai spectaculoase viaducte din țara noastră.

Lotul 1 din Autostrada A1 Sibiu-Pitești este situat între localitățile Sibiu/Veștem și Boița. Se lucrează intens la ridicarea pilonilor celui mai spectaculos viaduct, Tălmăcel, care se întinde pe o distanță de 650 de metri. Acesta supratraversează drumul comunal DC61 între Armeni și Tălmăcel. Constructorul utilizează un cofraj cățărător pentru înălțarea pilelor care vor ajunge la o înălțime de 30 de metri. Află mai multe aici

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captura YouTube / Cristina YO7JYL


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide