Scandalul de la serviciul de permise Suceava continuă. Alte 34 de persoane trimise în judecată

Autor: Cristian Agatie 30 oct. 2021 Știri auto

Scandalul de la serviciul de permise Suceava, unde examenele erau trecute pe bani, continuă. Alte 34 de persoane au fost trimise în judecată pentru fraudarea examenului teoretic pentru obținerea permisului de conducere.

Intră în Galeria FOTO

Un număr de 34 de persoane, printre care și un comisar de Poliție au fost trimise în judecată de DNA în dosarul permiselor obținute fraudulos în județul Suceava. Aceștia, angajați MAI, instructori și intermediari ai școlilor de șoferi, reprezintă doar o parte a celor care urmează să fie trimiși în judecată.

Mai exact, este vorba de cei care ar fi permis fraudarea probei teoretice a examenului de obținere a permisului. Nu mai puțin de 235 de candidați au plătit pentru a trece fraudulos examenul teoretic, și asta doar în cursul anului 2020.

Alte două dosare au fost anterior trimise spre judecare, în legătură cu protecția activităților de corupție privind eliberarea permiselor auto, de către oficiali ai unor instituții cu atribuții de depistare a practicilor ilegale în rândul personalului din cadrul Ministerului de Interne.

Scandalul de la serviciul de permise Suceava continuă. Cum se frauda examenul teoretic

Potrivit procurorilor, fraudarea examenului teoretic s-ar fi făcut prin două metode:

  1.  Metoda clasică, ce era cunoscută în rândul membrilor grupării infracționale sub numele de „Șopteala”, constând în comunicarea directă, pe un ton scăzut și în mod conspirat, a răspunsurilor corecte către candidat.
  2. Metoda „Vesta de blugi”, constând în utilizarea de echipamente tehnice de comunicare ori înregistrare audio-video (candidatul era echipat cu o cască și o vestă specială, care avea disimulate sisteme de comunicare audio-video la distanță, iar răspunsurile corecte aferente chestionarului erau comunicate de către unul dintre inculpați plasat în afara sălii de examen).

În funcție de gradul de pregătire al candidatului sau de suma de bani disponibilă pe care candidatul era dispus să o remită cu titlu de mită, ajutorul se concretiza în comunicarea tuturor răspunsurilor aferente chestionarului electronic.

Suma de bani percepută de către grupare ar fi fost de 100 de euro pentru fiecare întrebare, sumă din care liderul grupării primea cea mai mare parte, restul fiind împărățit între alți membri ai grupării implicați în fraudarea examenului.

Existau anumite categorii de candidați (cei care proveneau din alte județe decât Suceava ori persoane cu educație precară) în cazul cărora sumele de bani percepute și primite cu titlu de mită erau sensibil mai mari.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide