Cât de scumpă poate fi Dacia Logan dacă pui pe ea toate dotările opționale disponibile?

Autor: ProMotor 01 mai 2020 Știri auto

Dacia Logan rămâne cea mai accesibilă mașină disponibilă la ora actuală pe piața europeană. Pornește de la 7.530 de euro. Dar cât de scumpă poate fi dacă pui pe ea toate opțiunile disponibile?

GALERIE FOTO

Am configurat cel mai scump Logan. Am ales echiparea de top Prestige, care pornește de la 11.200 de euro. Prestige vine cu aer condiționat automat, senzori de parcare spate și geamuri electrice spate.

Am bifat și motorizarea de top, dCi 95, cu motorul diesel de 1,5 litri, transmisie manuală cu cinci trepte și 95 de cai putere și mașina a ajuns la 13.000 de euro.

Doar două culori exterioare sunt gratuite: Bleu Navy și Blanc Glacier. Toate celelalte costă 310 euro. Vom selecta vopsea exterioară Rouge Fusion. 13.310 euro costă acum Dacia noastră.

Dacia Logan scumpa dotari optionale 8

La interior vrem, pentru încă 600 de euro, tapițeria din piele Riviera Carbon Fonce, dar și o cotieră centrală față, care costă 100 de euro. Dacia Logan costă acum 14.010 de euro.

Dar nu ne oprim aici, pentru că vrem și Pack Securite cu volan îmbrăcat în piele și cruise control pentru 250 de euro, vrem Media Nav cu sistem de navigație cu harta României și sistem multimedia redate pe un ecran tactil de 7 inci pentru încă 300 de euro. Și așa ne-am ales cu cea mai scumpă Dacia Logan care se poate configura. Costă 14.560 de euro.

Poate fi mai scumpă

Poți face Dacia Logan mai scumpă dacă alegi o serie de accesorii disponibile pentru acest model. De exemplu, cârligul de remorcare, suportul pentru biciclete, barele de pavilion sau portbagajul pentru pavilion sunt accesorii disponibile pentru sedanul de familie construit la Mioveni.

GALERIE FOTO

Clienții pot achiziționa și o tavă pentru portbagaj, dar și diverse plase sau suporturi care nu permit obiectelor încărcate în portbagaj să se deplaseze.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide