Se întâmplă în Anglia: şi-a construit propriul drum, cu taxă de două lire

Autor: Adrian Mihălţianu 06 aug. 2014 Știri auto

Există un proverb care spune că nevoia te învaţă. Sau pe limba afaceristului englez Mike Watts, „necessity is the mother of invention”. Ştim că numele său nu vă spune nimic, însă Watts este proprietarul unui drum cu taxă, pe care l-a construit din banii lui.

Omul de afaceri a văzut o oportunitate în momentul în care unii şoferi, sătui să aştepte în trafic din cauza lucrărilor de construcţie pe o porţiune a drumului A431, între Bristol şi Bath, preferau să meargă prin câmp în loc să aleagă o rută ocolitoare de aproximativ 22,5 km.

Construcţia drumului lung de doar 365 de metri – exact cât să ocolească zona la care se lucrează din cauza unor inundaţii – a scos din conturile englezului aproximativ 150.000 de lire şi a durat 10 zile.

Proiectul demarat de Watts a fost ajutat enorm de faptul că bucata de câmp pe care este amplasat drumul îi aparţine unui prieten, astfel că excesul de birocraţie a fost din start eliminat iar de la stadiul de idee până la inaugurarea oficială de vinerea trecută s-au consumat doar trei luni de zile. Taxa de folosire a drumului este de două lire pentru autovehicule şi dube, respectiv de o liră pentru motociclete.

Cei doi estimează că până în luna decembrie (când circulaţia pe drumul în lucru va fi reluată) e nevoie ca 1.000 de maşini să folosească zilnic drumul privat pentru amortizarea investiţiei iniţiale, a asigurării şi a costurilor de întreţinere.

Sursa: The Guardian, Gizmodo, Bathnes.gov.uk

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide