Șeful BMW nu crede că interzicerea mașinilor cu motoare termice este o idee bună

Autor: Ionuț Vîlciu 21 oct. 2022 Știri auto

Șeful grupului BMW a vorbit despre situația mașinilor cu motoare termice. El are rețineri legate de interzicerea acestora.

Șeful grupului BMW, Oliver Zipse, a atras atenția asupra efectelor stabilirii unei date fixe pentru eliminarea mașinilor cu motoare termice, conform Economica.net.

BMW a anunțat recent că va investi 1,7 miliarde de dolari în producția de mașini electrice și baterii. Cu această ocazie, președintele Consiliului de Administrație al BMW Group, Oliver Zipse, a declarat că stabilirea unei date pentru interzicerea vânzărilor de mașini cu motoare termice ar face restrictivă proprietatea asupra unei mașini.

Șeful BMW nu este de acord cu interzicerea mașinilor cu motoare termice

Conform spuselor lui Zipse, o astfel de decizie ar putea duce la dispariția de pe piață a mașinilor ieftine. Astfel, s-ar restrânge accesul la vehicule doar persoanelor cu venituri mari.

„Noi nu dorim ca mașinile să fie inaccesibile oamenilor cu venituri mici. Din punct de vedere politic, acest lucru este foarte periculos. Dacă, dintr-o dată, faci deținerea unei mașini accesibilă doar pentru bogați este periculos” a spus Zipse, transmite Reuters.

El a mai ținut să menționeze că BMW susține reglementările în domeniul automobilelor, dar stabilirea unei date ferme pentru încheierea vânzărilor de mașini cu motoare termice ar putea obliga oamenii să continue „să conducă mașini vechi”. Șeful BMW a menționat și că „nu există niciun semnal” că, la scară globală, motorul cu ardere internă va deveni învechit în următorii 15 ani.

Recent, BMW a anunțat că va investi 1,7 miliarde de dolari pentru a construi automobile electrice în SUA. Compania a semnat un acord cu Envision AESC pentru furnizarea de celule de baterii pentru fabricarea acumulatorilor în Spartanburg. De asemenea, compania a anunțat deja că vor fi construite alte patru fabrici de celule de baterii în Europa și China pentru a satisface cererea de celule de baterii de următoarea generație. Fabricile de celule sunt construite de parteneri, iar fiecare uzină va avea o capacitate anuală de până la 20 GWh.

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide