SIAB 2007 – EXCLUSIV (I)

Autor: promotor.ro 05 oct. 2007 Știri auto

Importatorul Premium Auto are o prezenţă sobră şi stilată la SIAB 2007, expunând atât gama maşinilor de lux şi sport Jaguar, cât şi apreciatele modele de teren Land Rover. Cele două standuri evocă două caracteristici importante: luxul, respectiv spiritul de aventură. Pe lângă maşinile expuse, cei pasionaţi au la dispoziţie şi o gamă largă de accesorii din colecţiile exclusiviste ale celor două mărci.

În ceea ce priveşte Jaguar, punctul de atracţie îl consitutie superbul coupe Jaguar XK, care a primit numeroase premii pentru designul său stilat. În ceea ce priveşte gama de berline, noutăţile sunt variantele 2008 pentru Jaguar X-Type şi limuzina Jaguar XJ, în timp ce pentru modelul de clasă mare Jaguar S-Type este valabilă o ofertă specială: avantaj client de 4.000 euro + TVA, constând în pachet premium de dotări cadou (transmisie automată, tapiţerie din piele, vopsea metalizată). Ceea ce înseamnă că acum este cea mai bună ocazie pentru vizitatori să vină la SIAB….să îmblânzească un Jaguar!

Pentru prima oară, Premium Auto prezintă în faţa publicului gama integrală Land Rover. Începând cu noul Freelander 2, proaspăt lansat anul acesta şi până la celebrul Defender, noutate absolută, lansat de curând pe piaţa europeană, sunt disponibile de asemenea şi cele mai recente motorizări – 3,6 TD V8 pentru Range Rover şi Range Rover Sport. Discovery 3 beneficiază de o ofertă specială pe perioada SIAB 2007 – cadou dotări de 3.000 euro, constând în transmisie automată şi pachetul "cold climate" (parbriz încălzit, scaune faţă şi spate încălzite), deci acum există chiar mai multe motive să ţi-l doreşti! Mai ales că Discovery 3 oferă în acelaşi timp confortul unei maşini de familie îmbinat perfect cu abilităţile unui ‘Campion 4×4’ – Discovery 3 are în palmares peste 90 de premii internaţionale.

Modele expuse la SIAB 2007:
– gama Jaguar: X-Type 2008, S-Type, XJ Daimler, XK Coupe
– gama Land Rover: Freelander 2, Range Rover, Range Rover Sport, Discovery 3, Defender

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide