Sindicatul Europol readuce în discuție planul de amenzi al polițiștilor. În ce oraș se aplică?

Autor: Marius Vișan 21 sept. 2021 Știri auto

Potrivit Sindicatului Europol, „planul de amenzi” apare din nou în discuție, de data aceasta în municipiul Roman.

Sindicaliștii scriu pe Facebook că mesajul șefilor polițiștilor la ordine publică din Roman este evident. Și anume, numărul persoanelor legitimate trebuie să fie cât mai mare.

”… polițiștii trebuie să facă inchiziție pe străzi”

”Dacă ești din Roman, ai foarte mari șanse să fii oprit pe stradă degeaba, de către polițiști. Și asta pentru că șefii de aici au rămas în continuare blocați pe planurile cincinale de pe vremea lui Ceașcă.

Aceste mâzgălituri de pe rapoartele agenților de ordine publică aparțin unui șef care nu înțelege rolul preventiv, ci merge pe normă de amenzi, normă de persoane legitimate etc.

Nu contează că legea stabilește clar condițiile în care o persoană poate fi supusă legitimării, după mintea lui polițiștii trebuie să facă inchiziție pe străzi, doar pentru a raporta el cifre multe către IGPR. Aceștia sunt șefii de carton care au apărut după ultimii 3 ani de împuterniciri/desemnări”, se arată în postarea de Facebook publicată de Sindicatul Europol.

Sursă: Sindicatul Europol / Facebook

A mai existat o altă discuție despre ”planul de amenzi” în toamna anului trecut

Discuție de atunci viza IPJ Tulcea. Potrivit Europol, ”planul de amenzi” ar fi fost aplicat în plină pandemie. Sindicatul Europol declara în noiembrie 2020, că la Tulcea polițiștii care refuzau să îl îndeplinească ”vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ”.

Informația a apărut după ce un mesaj al conducerii IPJ Tulcea a fost publicat pe un grup de Whatsapp. Pe acel grup se aflau lucrători din Poliție.

”Ei au fost amenințați că dacă nu vor aplica pe zi cel puțin o amendă, vor răspunde cu capul în fața șefului IPJ. Este dovada că unii manageri din Poliția Română se acoperă cu amenzile pe care le aplică polițiștii din stradă. Ce prevenire, ce apropiere față de cetățean?! Trebuia ca polițiștii să îndeplinească „planul de amenzi” ca șefii să aibă ce raporta la minister”, scriau reprezentanții Europol pe Facebook.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politia Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide