Skoda Octavia Combi împlinește 25 de ani

Autor: Ionuț Vîlciu 13 sept. 2022 Știri auto

Varianta break a modelului Skoda Octavia împlinește 25 de ani. Conceptul Octavia Combi a fost prezentat pentru prima dată în anul 1997.

În septembrie 1996, la cinci ani și jumătate după ce s-a alăturat grupului Volkswagen, Skoda a deschis fabrica de la Mladá Boleslav. Producția de serie a primei generații de Skoda Octavia a marcat începutul unei noi ere pentru producătorul ceh de automobile.

Procesul de dezvoltare al modelului liftback, care la acea vreme se baza pe o nouă platformă a Grupului Volkswagen, a început încă din 1992. La 10 septembrie 1997, Skoda a prezentat un studiu de design al Octaviei Combi la Salonul Auto de la Frankfurt. Acest lucru s-a întâmplat la puțin peste un an de la intrarea în producție a versiunii liftback.

La mai puțin de șase luni mai târziu, producția de serie a modelului Octavia Combi a început. În februarie 1998, versiunea break a Octaviei a intrat în producție. În acest proces, compania a stabilit noi standarde în producție. Secțiunea laterală a caroseriei a fost formată într-o singură bucată din tablă ambutisată. Echipamentul a asigurat o precizie de o zecime de milimetru, iar greutatea matriței de presă necesară a fost de 63 de tone. Imediat după, în martie 1998, Octavia Combi a sărbătorit premiera mondială la Salonul Auto de la Geneva. Primii clienți au preluat vehiculele lor două luni mai târziu.

Specificațiile tehnice ale originalei Octavia Combi

Există câteva diferențe, ce-i drept destul de mici între versiunea liftback și cea break. În primul rând, Octavia Combi este cu 6 milimetri mai lungă și cu 26 de milimetri mai înaltă decât varianta normală. Distanța dintre punți a rămas aceeași. Ea măsura 2,512 milimetri.

Nici masa nu diferea foarte mult. Octavia Combi era mai grea cu maximum 30 de kilograme față de o versiune liftback. Spațiul din portbagaj măsura 548 de litri cu bancheta ridicată. Atunci când banchetele erau pliate, volumul total creștea la 1512 litri.

Sursa: Skoda

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Skoda


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide