Skoda Peaq atacă Kia EV9 și Ioniq 9 cu autonomie de peste 600 km. Lansarea are loc pe 23 iunie

Autor: Marius Vișan 16 iun. 2026 Știri auto
Skoda Peaq atacă Kia EV9 și Ioniq 9 cu autonomie de peste 600 km. Lansarea are loc pe 23 iunie

Skoda se pregătește să prezinte oficial noul Peaq, cel mai mare SUV electric din gama sa. Modelul va debuta pe 23 iunie și promite o autonomie de peste 600 de kilometri, până la 300 CP și posibilitatea de a transporta până la 7 persoane.

Prin dimensiuni și configurația cu 7 locuri, noul Peaq va intra într-un segment în care se regăsesc modele precum Kia EV9, Hyundai Ioniq 9, Volvo EX90 sau Peugeot E-5008. Constructorul ceh mizează pe spațiul interior generos și autonomia ridicată pentru a concura cu aceste modele electrice de familie.

Potrivit informațiilor publicate de Skoda, prototipurile viitorului SUV au parcurs deja peste 1,5 milioane de kilometri în cadrul programului de dezvoltare. Testele au avut loc în condiții extreme, de la zone deșertice până la regiuni aflate la peste 200 de kilometri de Cercul Polar Arctic, unde temperaturile au coborât până la -40 de grade Celsius.

Peste 1,5 milioane de kilometri în teste

Scopul testelor a fost verificarea comportamentului dinamic al mașinii în diferite condiții de utilizare, precum și evaluarea sistemelor electronice și a grupului motopropulsor electric.

Din punct de vedere al designului, Skoda Peaq preia numeroase elemente de la conceptul Vision 7S, prezentat de constructorul ceh în urmă cu 3 ani. Modelul va deveni noul vârf de gamă electric al mărcii.

SUV-ul va avea o lungime de 4,9 metri, o înălțime de 1,7 metri și un ampatament de 2.965 mm. În configurația cu 7 locuri, portbagajul oferă un volum de 299 de litri. Prin rabatarea celui de-al treilea rând de scaune, capacitatea de încărcare crește până la 890 de litri.

Autonomie de peste 600 km și până la 300 CP

Skoda a confirmat că noul Peaq va fi disponibil în versiunile 60, 90 și 90X, cu puteri cuprinse între 204 CP și 300 CP.

Versiunile 90 și 90X vor putea parcurge peste 600 de kilometri cu o singură încărcare, conform datelor preliminare comunicate de producător. Totodată, încărcarea bateriei de la 10% la 80% va necesita aproximativ 28 de minute.

În vârful gamei se va afla versiunea 90X, echipată cu două motoare electrice și tracțiune integrală. Aceasta va accelera de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde.

Un alt detaliu practic este prezența unui compartiment frontal de depozitare. Sub capotă, Skoda Peaq va oferi un frunk cu o capacitate de 37 de litri.

Toate detaliile tehnice și designul final al noului SUV electric vor fi dezvăluite în cadrul prezentării oficiale programate pentru 23 iunie.


Sursa foto: skoda-storyboard.com

Tags:


Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide