Un șofer de TIR i-a anunțat pe polițiști că e băut. Ce mesaj avea în parbriz?

Autor: Elena Luchian 02 aug. 2021 Știri auto

Un șofer de TIR s-a autodenunțat. Bărbatul le-a spus polițiștilor că este băut printr-un mesaj afișat în parbriz. Aceștia l-au crezut pe cuvânt și l-au tras pe dreapta.

GALERIE FOTO

Polițiștii s-au mirat când au văzut mesajul afișat de șoferul de TIR. “Am darul băuturii”, scria pe o plăcuță pusă la vedere. Un mesaj foarte nepotrivit pentru o persoană aflată la volan.

Oamenii legii au sperat că este o glumă. Dar au vrut să-l tragă pe dreapta în orașul Jimbolia, județul Timiș. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele lor. Un alt echipaj l-a oprit la câțiva kilometri distanță.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani din Biled, județul Timiș, a fost pus să sufle în etilotest. Astfel, polițiștii au constatat că acesta nu glumea deloc. Aparatul a arătat o alcoolemie de 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel că bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, aflat sub influența alcoolului. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 580 de lei pentru că a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

“Prinderea unor astfel de persoane înainte să cauzeze un accident este cea mai bună prevenire pe care o putem face. Un pericol în minus pe drum poate însemna vieți salvate!”, notează Poliția Română.

Șofer de TIR băut, departe însă, de recordul de alcoolemie

Șoferul de TIR care a fost prins băut la volan este însă, departe de recordul de alcoolemie înregistrat în weekend-ul care a trecut.

Polițiștii din Galați au oprit un conducător auto care era să defecteze aparatul etilotest. Acesta a arătat o alcoolemie uluitoare: 3,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au povestit că, în mod surprinzător, bărbatul în vârstă de 54 de ani, putea să stea pe picioare chiar dacă, probabil, făcuse razie în vreun bar.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock / Poliția Română



Comentarii
Inchide