Un șofer a parcat în spatele unei ambulanțe. Medicii nu au avut loc pentru pacient

Autor: David Andrei 20 ian. 2021 Știri auto

Un șofer a făcut un gest complet iresponsabil: a parcat în spatele unei ambulanțe care abia oprise. Brancardierii care au preluat un pacient în comă au pierdut secunde prețioase.

GALERIE FOTO

Imaginea cu autoturismul BMW parcat în spatele unei ambulanțe a fost postată pe contul de Facebook al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad. Un echipaj de la SMURD a pierdut timp prețios din cauza unui șofer iresponsabil. Conducătorul auto a parcat în spatele ambulanței, foarte aproape de aceasta. Bărbatul nu s-a gândit nicio secundă că brancardierii au nevoie de spațiu pentru a putea manevra o targă pe care se afla pacientul.

Ambulanța trebuia să preia un pacient aflat în comă. Șoferul a fost nevoit să schimbe poziția ambulanței pentru a le face loc brancardierilor care au transportat pacientul.

“Oare cum am putea socate targa din autospecială și prelua pacientul, azi, un bolnav în comă, dacă aproape zilnic sunt conducători auto care parchează ‘doar câteva secunde’ în ușa SMURD-ului?”, scriu pe Facebook cei de la ISU Arad.

În imagine însă, se poate observa că șoferul BMW-ului este la volan.

Oare cum am putea scoate targa din autospecială si prelua pacientul, azi un bolnav in comă, dacă apoape zilnic sunt conducători auto care parchează ” doar câteva secunde” în ușa SMURD-ului?

Posted by ISU ARAD on Monday, 18 January 2021

Nu este prima ambulanță a cărei misiune este îngreunată

Gestul șoferului a provocat un val de revoltă pe rețeaua de socializare pe care a fost publicată imaginea. “ Suspendat permisul, ridicat mașina și o amendă frumușică”, sugerează cei care au văzut imaginea.

În weekend-ul trecut, pe pârtia Kalinderu din Bușteni a avut loc un alt incident revoltător. Mai mulți turiști au aruncat cu bulgări de zăpadă și vin fiert în ambulanța care venise să preia un copila accidentat. Turiștii nu au vrut să permită accesul autospecialei pe pârtie pe motiv că le sperie copiii cu semnalele acustice. Șoferul ambulanței încerca doar să-i avertizeze pe turiști să se dea la o parte din calea sa și să ajungă cât mai repede la puștiul rănit pe pârtie. (vezi GALERIA FOTO).

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide