Șoferii care parchează neregulamentar în centrul Capitalei au intrat în vizorul Poliției. Amenzile au curs

Autor: Andreea Ditcov 15 dec. 2022 Știri auto

Poliția Locală a Capitalei a împărțit amenzi șoferilor care au parcat neregulamentar în centrul Bucureștiului. Conducătorii auto au ignorat semnificațiile unor indicatoare și, astfel, au devenit pasibili de amenzi considerabile.

„Echipajele D.G.P.L.C.M.B. continuă acţiunile de descurajare a conducătorilor auto care parchează neregulamentar în zona centrală a Capitalei. Ignorarea semnificației indicatoarelor rutiere referitoare la oprire / staționare neregulamentară se sancționează conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu amendă și puncte de penalizare”, a transmis Poliția Locală București.

Cât au fost sancțiunile pentru persoanele fizice sau juridice?

 

Amenzile au fost împărțite atât persoanelor fizice, care au parcat neregulamentar, cât și reprezentanților unor companii, care nu au staționat conform limitelor impuse de lege.

„În cazul în care conducătorii auto indisciplinați nu se află la mașină, proprietarii autoturismelor parcate neregulamentar – pe trotuare, în intersecții, pe trecerile de pietoni care pun în pericol siguranța pietonilor și a celorlalți conducători auto – au obligația de a comunica polițiștilor locali datele de identificare ale acestora.

Refuzul comunicării identității se sancționează, în cazul persoanelor fizice, cu amendă de la 1.300 la 2.900 de lei. În cazul persoanelor juridice, amenda variază între 3.000 și 14.500 de lei”, mai este scris în postare.

Cât este în prezent punctul de amendă?

În urmă cu mai puțin de o lună a fost anunțat faptul că punctul de amendă va rămâne la 145 de lei și în anul 2023. În lipsa acestei precizări legislative, punctul de amendă ar fi crescut începând de anul următor, în contextul în care salariul minim, în funcție de care este stabilită și valoarea punctului de amendă, a fost majorat succesiv în ultimii ani și este pregătit să fie majorat și de la 1 ianuarie 2023.

Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie. Cu toate acestea, valoarea punctului-amendă este plafonată din anul 2017. Deci, chiar dacă valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook - Poliția Locală București


Andreea Ditcov
Andreea Ditcov
Andreea Ditcov este cel mai nou Redactor al echipei ProMotor.ro. Licențiată în Economie și Relații Internaționale, cu studii finalizate în Marea Britanie, a făcut primii pași în presă în urma unui proiect academic despre defrișările ilegale din Europa. Timp de trei ani a adunat experiență ... citește mai mult

Comentarii
Inchide