Șoferii care transportă mărfuri nu sunt obligați să le încarce sau descarce. Proiectul de lege, promulgat de Nicușor Dan 

Autor: Daniel Simion 25 iun. 2026 Știri auto
Șoferii care transportă mărfuri nu sunt obligați să le încarce sau descarce. Proiectul de lege, promulgat de Nicușor Dan 

Nicușor Dan, președintele României, a promulgat legea care interzice obligarea șoferilor din transportul rutier de marfă să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate, după cum transmite Economedia. 

Măsura se aplică șoferilor care se află la volanul vehiculelor de transport rutier de marfă cu masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone. Concret, legea vizează șoferii de camioane grele utilizate în transportul național și internațional de bunuri. 

Aici sunt incluse de la mărfuri industriale și bunuri de larg consum, la produse alimentare, materiale de construcții și echipamente logistice. 

Șoferii nu pot fi obligați să participe la operațiuni de manipulare a încărcăturii 

Legea clarifică faptul că șoferii camioanelor nu pot fi obligați nici direct, nici indirect de beneficiarul transportului, clientul final, de furnizorul mărfii sau de intermediarii din lanțul logistic să participe la operațiuni de manipulare a încărcăturii, respectiv încărcarea sau descărcarea mărfurilor, paletelor sau ambalajelor. 

În practică, în lanțul de transport rutier intervin mai multe părți: 

  • transportatorul, adică firma care deține camioanele și angajează șoferii; 
  • șoferul profesionist; 
  • beneficiarul transportului, respectiv compania care comandă livrarea; 
  • expeditorul sau furnizorul mărfii; 
  • frecvent, intermediari logistici sau case de expediții. 

Legea stabilește că responsabilitatea manipulării mărfii revine acestor actori economici și nu șoferului, care are ca atribuție principală transportul în siguranță și respectarea regulilor de circulație și a timpilor de condus și odihnă. 

Ce sancțiuni riscă cei care obligă șoferii la descărcat? 

Interdicția de a impune aceste activități este însoțită de sancțiuni. Beneficiarii transportului, furnizorii mărfurilor sau intermediarii care obligă șoferii să încarce ori să descarce riscă amenzi între 5.000 și 20.000 de lei. În paralel, și transportatorii pot fi sancționați cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei în cazul în care încalcă prevederile legale. 

În plus, clauzele contractuale prin care se transferă către șofer obligația de a încărca sau descărca marfa, în afara situațiilor permise de lege, sunt considerate nule de drept. 

Actul normativ permite totuși excepții limitate. Șoferii pot participa la operațiuni de descărcare doar în cazul transporturilor specializate, atunci când natura mărfii impune acest lucru, de exemplu în anumite tipuri de transporturi tehnice sau operațiuni logistice specifice, și numai dacă această obligație este prevăzută expres în contractul de muncă sau în actele adiționale semnate cu angajatorul. 


Sursa foto: Mrcluxury via Envato Elements



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide