SolaRoad: Pistele pentru biciclişti cu panouri solare devin o realitate

Autor: Tudor Rus 07 nov. 2014 Știri auto

La fel ca în Danemarca şi alte ţări civilizate Europa, în Olanda mersul pe bicicletă este o activitate la fel de normală şi populară ca mersul cu metroul, drept pentru care bicicliştii se bucură de anumite privilegii în trafic, de treceri speciale, semaforizate, dar şi de benzi întregi, late, neinvadate de alte vehicule, pe care pot circula în condiţii normale.

Conform The Guardian, săptămâna viitoare, o pistă de biciclete cu panouri solare va fi inaugurată undeva în suburbiile oraşului Amsterdam. Investiţia este cotată la 3 milioane de euro şi reprezintă un mare pas înainte în exploatarea energiilor alternative şi a soluţiilor eco, chiar şi pentru un oraş dezvoltat cum este Amsterdamul.

Pentru că vorbim despre o pistă de biciclete aflată încă în probe, aceasta nu va depăşi iniţial lungimea de 100 de metri. Noutatea vine însă din renunţarea la asfaltul clasic şi  înlocuirea acestuia cu panouri de sticlă securizată – îmbrăcată într-un strat special anti-derapant – care acoperă o reţea de celule solare.

Astfel, modul de funcţionare e simplu: celulele solare absorb energia solară şi o transformă în energie electrică, iar aceasta, speră iniţiatorii proiectului, va putea fi stocată şi folosită ulterior pentru iluminatul stradal, pentru alimentarea semafoarelor sau chiar a unui număr restrâns de locuinţe aflate în vecinătatea pistei.

Sursa: The Guardian, SolaRoad

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide