Sony și Honda vor face o alianță pentru a produce mașini electrice începând cu 2025

Publicat: 04 03. 2022, 11:58
Actualizat: 04 03. 2022, 15:28

Japonezii de la Honda și Sony au anunțat că vor forma în cursul acestui an o alianță pentru a produce și vinde vehicule electrice. Primele modele cu emisii zero rezultate din acest joint-venture ar urma să fie lansate în 2025.

Producătorul de automobile se va ocupa de producția acestor vehicule. De partea cealaltă, concernul de echipamente electronice va dezvolta o platformă de servicii de mobilitate.

Sony va dezvolta o platformă pentru viitoarele modele electrice Honda

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Sony a surprins pe toată lumea la CES 2020 atunci când a dezvăluit conceptul de sedan electric Vision-S. Niponii nu s-au oprit acolo, iar la ediția din acest an a show-ului din Las Vegas au prezentat SUV-ul cu emisii zero Vision-S 02.

Ulterior, gigantul nipon și-a anunțat intenția de a crea o nouă companie până la sfârșitul anului curent. De asemenea, directorul executiv Kenichiro Yoshida declara la acel moment că se încearcă găsirea unor parteneri pentru a pătrunde pe piața vehiculelor electrice.

Compania dispune de resursele tehnologice necesare pentru a construi mașini electrice alături de un producător auto. Iar cei de la Honda s-au dovedit extrem de interesați de un astfel de parteneriat.

Dacă totul va decurge conform planului, primul model pe baterii ar urma să debuteze pe piață în 2025. Honda va fi responsabilă cu fabricarea mașinii la una dintre fabricile sale și va utiliza o platformă dezvoltată de Sony.

Deocamdată, cei de la Sony nu au precizat dacă primul model cu zero emisii se va baza pe unul dintre cele două concepte amintite anterior. Ambele prototipuriau fost realizate în colaborare cu unele dintre cele mai mari nume din industrie: Magna Steyr, Bosch, ZF, Continental, Nvidia și Qualcomm.

Procesul de dezvoltare a sedanului electric dezvăluit în 2020 nu s-a oprit niciodată. Asta ne face să credem că Vision-S, dar și Vision-S 02, nu vor rămâne la stadiu de concept-car.

Sursa: Motor1