SsangYong este pentru a doua oară în incapacitate de plată. Viitorul proprietar dezvoltă mașini electrice

Autor: Cristian Agatie 22 oct. 2021 Știri auto

SsangYong este pentru a doua oară în incapacitate de plată în ultimii zece ani, după ce a fost salvat de la faliment de producătorul indian Mahindra & Mahindra, în februarie 2011. Viitorul proprietar, care va cumpăra SsangYong pentru un preț modic, dezvoltă mașini electrice.

Intră în Galeria FOTO

SsangYong, aflat pentru a doua oară în incapacitate de plată, urmează să fie cumpărat de Edison Motors, un producător coreean de autobuze cu ambiții în segmentul mașinilor electrice. Tranzacția este așteptată să fie finalizată înainte de 1 noiembrie. Prețul plătit de Edison Motors este unul modic, de numai 200 de milioane de euro, potrivit Auto Express.

Pe parcursul acestui an, SsangYong a avut dificultăți financiare mari, care au împiedicat compania să ramburseze un credit. Momentul în care a trebuit să caute un salvator nu a fost departe. Edison Motors, compania care a acceptat să prea SsangYong, este cunoscută pentru producerea autobuzelor cu propulsie electrică și hibridă. Țelul celor de la Edison Motors este însă să intre pe piața mașinilor electrice, cu o gamă completă până în 2030 și primul model, încă din 2024.

SsangYong este pentru a doua oară în incapacitate de plată. Va fi cumpărat pe nimic

Edison Motors se visează un competitor pentru Tesla și chiar mai mult decât atât. Primul său model, denumit destul de transparent „Smart S”, își propună să spulbere concurenții de la Tesla și Mercedes-EQ – Model S și EQS. Limuzina electrică a coreenilor va avea trei motoare electrice cu o putere totală de 650 CP. Potrivit celor de la Edison Motors, Smart S va accelera de la 0 la 100 km/h în 2,5 secunde și va dispune de o baterie cu capacitatea de 100 kWh, capabilă să-i asigure o autonomie de peste 640 de kilometri.

Ulterior, Edison Motors va lansa mai multe modele electrice cu denumiri creative, așa cum ar fi Smart E (rival pentru Model 3 și Clasa E), un model electric care ar trebui să coste în jur de 35.000 de dolari, sau Smart A (un rival pentru Mercedes EQA la un preț de 20.000 de dolari). Desigur, cei de la Edison Motors nu ar fi serioși în duelul lor cu Tesla dacă nu ar oferi și un rival pentru Model X. Acesta se va numi, desigur, Smart X și va fi, desigur, mai ieftin.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide