SsangYong Tivoli Grand, SUV-ul mai accesibil decât Duster – Prezentare Video

Autor: Ionuț Vîlciu 16 nov. 2022 Știri auto

Dacă ești în căutarea unui nou SUV, dar poate vrei și altceva în afară de Dacia Duster, SsangYong Tivoli Grand ar putea fi o variantă foarte bună.

SsangYong Tivoli Grand este un concurent al Daciei Duster. Dacă este să analizăm cele două mașini, cu motorizări similare, atunci Tivoli costă mai puțin decât un Duster nou. Astfel, o configurație comparabilă cu cea a unui Duster poate fi mai ieftină cu 1600 de euro.

SsangYong Tivoli Grand are un preț de pornire de 17.420 de euro cu TVA inclus. Mașina testată de noi, cu un motor de 163 de cai putere și cutie automată, costă 19.020 de euro. Un Duster echipat cu motorul de 150 de cai putere are un preț de pornire de 20.800 de euro.

Versiunea testată de noi are faruri cu halogen, dar cu fază lungă automată. Opțional, se poate opta și pentru faruri cu LED. Dacă ne mutăm pe partea laterală, vom găsi jante din aliaj cu dimensiunea de 16 inch, care ajută la confort. Profilul mașinii este unul destul de masiv și de pătrățos, dar vom vedea că este unul dintre avantajele mașinii.

SsangYong Tivoli Grand dispune de spațiu amplu pentru întreaga familie

Mutându-ne în partea din spate, vom găsi unul dintre cele mai mari atuuri ale lui Tivoli Grand, anume portbagajul. Acesta are un portbagaj absolut generos, cu un volum de 720 de litri.

Și locurile din spate dispun de spațiu amplu atât la cap, cât și la picioare. Mai mult, mașina este dotată cu banchetă cu spătar reglabil.

Dacă ne mutăm pe locurile din față, vom regăsi spații mari de depozitare și materiale ceva mai bune decât cele puse pe SUV-ul autohton. Mașina are destul de multe dotări, printre care pilotul automat, volanul încălzit sau tabloul de bord digital. Acesta este acompaniat de un ecran central, care vine cu conectivitate Apple CarPlay, dar și Android Auto. De asemenea, mașina are și un pad pentru încărcare wireless a telefonului.

SsangYong Tivoli Grand este o alternativă demnă de luat în seamă dacă sunteți în căutarea unui SUV spațios, bine dotat, care să aibă și un preț accesibil.

VIDEO

Text: Ionuț Vîlciu

Video: Luci Popa

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult
Luci Popa
Luci Popa
Pasionat de mașini de când a primit prima revistă, Luci a îmbrățișat jurnalismul auto în toate formele sale, print, online, video, social media și TV. citește mai mult

Comentarii
Inchide