Statul a găsit soluţia prin care rezolvi treaba de acasă.

Statul a găsit soluţia prin care rezolvi treaba de acasă.

Autor: Alexandru Banu acum 3 ani Știri

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a fost, luni, în inspecţie la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) şi a declarat, întrebat de programul angajaţilor de la Finanţe care începe la 8, că va exista o discuţie cu aceştia pentru a avea acelaşi program.

„Mă bucur că nu mai sunt cozi afară, asta e îmbucurător, deşi am văzut în continuare oameni care au venit din timpul nopţii. Eu speram să nu se mai întâmple, acum când vor vedea că lucrurile stau altfel sper să nu mai simtă nevoia să se trezească şi să vină de noaptea. Măsurile luate vineri le-am luat foarte repede şi priveau doar angajaţii MAI. Va trebui să vorbim cu colegii de la Finanţe să ne asigurăm că vor avea acelaşi program ca al nostru. Am văzut că sunt momente când programarea online nu funcţionează, am încercat şi eu aseară să văd dacă pot să mă programez. Încă mai sunt poate ceva probleme, dar înţeleg că s-au făcut şi programări onaline. E posibil ca foarte mulţi să le fi făcut de dragul de a vedea daca se poate sau nu”, a declarat ministrul de Interne, Dragoş Tudorache

Începând de luni, 28 noiembrie, oamenii vor putea să-şi aleagă ziua şi ora la care să depună documentele pentru înmatriculării/transcrierii vehiculelor şi a preschimbării permiselor de conducere, prin rezervare on-line, a anunţat Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.

Astfel, pentru municipiul Bucureşti, rezervarea se poate face pe site-ul public al Instituţiei Prefectului, www.prefecturabucureşti.ro, submeniul dedicat Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, iar pentru judeţul Ilfov, rezervarea se poate face pe site-ul public al Instituţiei Prefectului, www.prefecturailfov.ro, submeniul dedicat Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

 

Sursă: mediafax.ro



Comentarii
Inchide