Supărare mare la Alfa Romeo după ultima lansare Dodge: Hornet i-ar putea fura vânzările noului Tonale

Autor: Adrian Somai 26 aug. 2022 Știri auto

Deși este considerat de mulți o reinterpretare a SUV-ului italian, noul Dodge Hornet ar putea fura o bună parte a clienților americani care puseseră ochii pe Alfa Romeo Tonale.

“Cel mai rapid și mai puternic automobil din clasa sa sub 30.000 de dolari” – așa au descris cei de la Dodge noul Hornet la lansarea sa oficială de la mijlocul acestei luni. Un muscle-car al SUV-urilor compacte, asta își dorește Dodge de la ultimul model lansat pe piață. Și până acum am putea să spunem că îi iese de minune, spre frustrarea celor de la Alfa Romeo.

Dodge Hornet vă avea ceva concurență peste Ocean în segmentul său de piață, urmând să îi aibă rivali pe BMW X1 sau Toyota RAV4. Pe lista concurenților se regăsește însă și mașina cu care se înfrățește, și anume Alfa Romeo Tonale. Având în vedere că Hornet este o reinterpretare a SUV-ului italian, putem înțelege supărarea celor din conducerea Alfa Romeo.

Similaritațile dintre cele două modele pot fi observate extrem de ușor, exteriorul acestora fiind practic aproape identic dacă excludem trăsăturile specifice de design ale modelului Alfa Romeo. Povestea continuă și la interior, acolo unde Hornet seamănă izbitor de tare cu Tonale.

Misiune dificilă pentru Tonale pe piața din SUA

Lucrurile se schimbă însă radical atunci când vorbim despre prețurile celor două modele, Dodge Hornet urmând să fie mai ieftin cu aproximativ 10.000 de dolari. Dacă Afla Romeo Tonale va fi disponibil începând de la 39.995 de dolari, Dodge a anunțat că noul Hornet va avea un preț de pornire de 29.995 de dolari. Și deși este mai accesibil din punct de vedere financiar, Dodge Hornet este mai puternic la capitolul tehnic în comparație cu Tonale.

În aceste condiții, misiunea lui Tonale de pe piața de peste Ocean se va dovedi extrem de complicată. Nemulțumirea celor din conducerea Alfa Romeo este evidentă și de înțeles am putea spune, mai ales dacă ne gândim că italienii își puneau toate speranțele în acest model după ce Giulia și Stelvio nu au performat chiar atât de bine pe piața din Statele Unite.

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide