SUV-uri ca Dacia Bigster sau Škoda Elroq au acaparat piața europeană. Peste 2,4 milioane de SUV-uri compacte au fost vândute în Europa anul trecut

Autor: Daniel Simion 15 feb. 2026 Știri auto
SUV-uri ca Dacia Bigster sau Škoda Elroq au acaparat piața europeană. Peste 2,4 milioane de SUV-uri compacte au fost vândute în Europa anul trecut

Segmentul C-SUV, SUV-uri de peste 4,5 metri lungime, a fost cel mai vândut la nivelul Europei. Conform Profit.ro, peste 2,4 milioane de unități au fost comercializate pe continent, un rol important pentru creștere jucându-l Dacia Bigster.

Cifra a fost la mică distanță de segmentul B-SUV (SUV-uri subcompacte, precum Dacia Duster), care a dominat piața în 2024. Diferența a fost de 190.000 de unități în favoarea C-SUV-urilor, creștere ajutată de modele precum Dacia Bigster.

În doar șapte luni de la lansare, modelul produs în România a fost vândut în aproximativ 70.000 de unități. Și Renault Symbioz, un model cu legături tehnice mari cu Bigster, a fost vândut și el în puțin peste 71.000 de unități.

Cel mai vândut C-SUV a fost și în 2025 Volkswagen Tiguan, care s-a apropiat de 200.000 de unități comercializate. El a fost urmat de două modele sud-coreene, Hyundai Tucson și Kia Sportage, dar și de Nissan Qashqai și Peugeot 3008. În top 10 s-a numărat și Škoda Elroq, un SUV electric vândut în aproximativ 95.000 de unități.

Cel de-al doilea cel mai popular segment de autoturisme la nivel european, C-SUV, a fost condus tot de un model VW. T-Roc conduce segmentul, iar cele două modele produse în România, Dacia Duster și Ford Puma, s-au clasat pe locurile 4, respectiv 5.

Al treilea cel mai popular segment a fost cel subcompact, unde lider detașat este Dacia Sandero, urmat de Renault Clio. Clasa compactă a fost a patra clasată, cu 1,2 milioane de vehicule vândute. În comparație cu 2024, cifra este cu 12% mai mică în 2025, înregistrând o scădere destul de mare.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Adrian Cortesi via Dacia


Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide