Tânăr de 20 de ani, prins conducând cu 152 km/h pe un drum unde limita era 50 km/h

Tânăr de 20 de ani, prins conducând cu 152 km/h pe un drum unde limita era 50 km/h

Autor: Andreea Tobias acum 12 luni Știri

Un tânăr de 20 de ani a rămas fără permis de conducere după ce a fost prins sâmbătă, în Galaţi, conducând pe un drum naţional cu 152 de kilometri pe oră, limita fiind 50 de kilometri pe oră.

Tânărul a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu viteza de de 152 de kilometri pe oră.

„Poliţiştii au descoperit pe DN25, în localitatea Barcea, un autoturism care circula cu viteza de 152 km/h, limita pe tronsonul respectiv fiind de 50 km/h. Conducătorul auto, un bărbat de 20 ani, din comuna Drăgăneşti a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, pentru depăşirea vitezei, cu amendă în valoare de 2.900 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru a perioadă de 90 de zile”, au anunţat reprezentanţii IPJ Galaţi.

Vineri, tot în judeţul Galaţi, poliţiştii au prins un şofer care conducea cu viteza de 174 de kilometri pe oră pe un tronson de drum pe care limita este de 90 de kilometri pe oră. Şoferul a rămas fără permisul de conducere şi va plăti o amendă de aproape 3.000 de lei.

 



Comentarii
Inchide