Tata Nano trece de crash-teste în Mare Britanie

Autor: Dan Vache acum 11 ani Știri

Tata Nano - rezultat bunLa crash-testul organizat în Marea Britanie au asistat şi membri ai presei, aşa încât nu vorbim de o laudă fără acoperire a departamentului de marketing al mărcii indiene. Mai mult, deşi normele de securitate impuse de institutul britanic vor fi adoptate de organismul similar din India de abia peste 3 ani, se pare că versiunea europeană a lui Tata Nano este pregătită pentru nu mai puţin de 4 stele Euro NCAP (după cum declară încrezători oficialii Tata).

Maşina din testul britanic a fost supusă unei coliziuni cu un zid, pe 40% din suprafaţa frontală, la o viteză de 56 km/h. De asemenea, a mai fost realizat un test de coliziune laterală, cu un obstacol care a lovit maşina cu o viteză de 50 km/h.

Rezultatele au fost considerate de specialiştii britanici peste aşteptări, ceea ce vine ca un balon de oxigen nesperat împotriva detractorilor micului model indian, cea mai ieftină maşină din lume în acest moment. Este adevărat, pentru aceste teste de coliziune, maşinile au suferit câteva ranforsări, realizate pe linia de montaj din uzina din India, iar modelele de test erau echipate cu airbag pentru şofer.

De altfel, modelul care va fi comercializat în Europa va beneficia de toate aceste caracteristici – de unde şi preţul dublu faţă de cel anunţat la lansarea mondială a maşinii.



Comentarii
Inchide