Când va începe, de fapt, producția modelului pick-up Tesla Cybertruck

Autor: Daniel Samoilă 15 ian. 2022 Știri auto

Tesla, compania condusă de Elon Musk, a eliminat de pe site-ul său toate informațiile referitoare la începerea producției Cybertruck. Camioneta electrică urma să fie produsă la final de 2022, dar Tesla a anunțat că producția va fi întârziată.

Potrivit unor surse din America producția pick-up-ului Cybertruck va începe în primele luni ale anului 2023.

Această amânare are loc din cauza faptului că producerea unui astfel de model este foarte complexă, informează Hotnews.ro.

La începutul lunii ianuarie, de pe site-ul Tesla au fost șterse și prețurile pentru rezervarea mașinii. Presa internațională susținea că producția pentru noua camionetă a Tesla va fi întârziată, lucru care s-a confirmat în prezent, deși Tesla încă nu a comunicat oficial acest lucru.

Camioneta Cybertruck, prezentată în 2019 de Elon Musk

Elon Musk și echipa sa admiteau că producția camionetei va începe în 2022, dar această informație a dispărut de pe site-ul companiei.

Mesajul care apare pe site este următorul: „Veți putea să vă completați configurația pe măsură ce se apropie startul producției”.

Sesiunile de precomenzi pentru Tesla Cybertruck au început în vara anului trecut. În jur de 250.000 de americani au rezervat Tesla Cybertruck în primele 48 de ore.

Tesla va comercializa Cybertruck în trei versiuni diferite. Cea de bază este pusă în mișcare de un singur motor electric. Versiunea intermediară este Dual-Motor cu două propulsoare, iar cea de top, care va porni de la 79.900 de dolari, este Tri-Motor.

Tesla Cybertruck a fost anunțată în noiembrie 2019 de Elon Musk, în cadrul unui eveniment care a avut loc în Los Angeles, California.

Sursa: Carscoop.com

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide