Tesla Model Y a fost cea mai vândută mașină la nivel global în 2023

Autor: Ionuț Vîlciu 26 ian. 2024 Știri auto

Pentru prima dată în istorie, un automobil electric revendică titlul de cea mai vândută mașină din lume. După ce a cucerit piața europeană în 2023, Tesla Model Y este încoronat drept cel mai vândut automobil în întreaga lume.

Piața auto trece printr-o transformare majoră, nu doar prin prisma noilor producători ce apar, în special din China, dar și prin faptul că o mașină electrică a reușit să fie cea mai bine vândută la nivel global pe parcursul anului trecut.

Astfel, Tesla Model Y, crossover-ul electric produs de compania lui Elon Musk, a detronat Toyota RAV4 și revendicat titlul pentru cea mai vândută mașină la nivel global în 2023, potrivit datelor preliminare publicate de JATO Dynamics.

Cu toate că abia a împlinit 20 de ani de existență, compania Tesla a reușit să facă din unul dintre modelele sale cea mai vândută mașină la nivel global, ceea ce a declanșat o schimbare majoră în piața de mașini noi.

Tesla Model Y a fost ce mai bine vândută mașină a anului 2023

„Creșterea vânzărilor globale ale Model Y este fără precedent, în special pentru un vehicul aflat în Top 10. Ceea ce a reușit Tesla să realizeze cu Model Y într-un interval de timp atât de scurt este pur și simplu remarcabil”, spune Felipe Munoz, analist global al JATO Dynamics.

Potrivit acestuia, Tesla Model Y a fost lider de vânzări atât în Europa cât și în China, cele mai mari piețe de vehicule electrice din lume. În acest context, datele Asociației Producătorilor de Automobile din China (CAAM), arată că în China au fost livrate peste 456.000 de unități Tesla Model Y – valoare în creștere cu 45% față de 2022.

Cu toate că mai există câteva piețe care nu au publicat încă cifrele de vânzări pentru 2023, datele preliminare colectate de JATO Dynamics indică faptul că Tesla Model Y se află pe o primă poziție categorică, cu 1,23 milioane de unități vândute între ianuarie și decembrie 2023, marcând o creștere de 64% de la an la an. Pe locurile 2 și 3 s-au clasat Toyota RAV4, respectiv Toyota Corolla.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide