Tesla umilește Ford într-o luptă a pickup-urilor. Începe nebunia Cybertruck – VIDEO

Publicat: 25 11. 2019, 14:21
Actualizat: 26 11. 2019, 10:59

This browser does not support the video element.

Nici nu a lansat bine Cybertruck că Elon Musk l-a pus să se întreacă cu unul dintre cele mai faimoase pickup-uri din lume: F-150.

Întrecerea a fost publicată pe pagina de Twitter, iar rezultatul este în defavoarea celor de la Ford. Cybertruckul Tesla reușește să-și tragă rivalul fără nici cel mai mic efort, de față cu mai mulți fotografi și cameramani.

Clipul a atras în aproximativ 12 ore de la publicare mai bine de 6 milioane de vizualizări și aproape 400.000 de like-uri.

Interes crescut pentru pickup-ul Tesla

În doar câteva zile s-au înregistrat mai bine de 146.000 de comenzi pentru Cybertruck, 42% dintre clienți alegând un motor dublu, 41% triplu și 17% cu un singur motor. Prețul de pornire pentru un exemplar este de 39.900 de dolari și o autonomie maximă de 400 de kilometri. Varianta mai scumpă, de 69.900 de dolari, are o autonomie de peste 800 de kilometri.

Cea mai puternică versiune va fi Tri-Motor AWD care accelerează de la 0-100 de km/h în 2,9 secunde.

Producția este preconizată să înceapă la sfârșitul anului 2021.