Testul timpului. Misterul unui BMW M3 abandonat în parcare timp de 20 de ani

Autor: Marius Vișan 22 aug. 2023 Știri auto

Un BMW M3 CSL stă abandonat într-o parcare din Londra timp de aproape 20 de ani. Se pare că mașina a aparținut unui om de afaceri. Aceasta a fost cumpărată în 2004, dar apoi abandonată.

Se zvonește că, pe 4 august 2004, un om de afaceri a făcut o călătorie de la Londra la Reading pentru a-și lua noul său E46 M3 CSL. El ar fi condus mașina înapoi acasă, parcurgând doar 37 de mile (aproximativ 60 de KM) înainte de a o lăsa într-o parcare subterană din Londra. Acest M3 a fost parcat acolo din ziua în care a fost ridicat, în 2004. Nu a avut trecut prin nici un fel de revizie sau service.

Se pare că BMW-ul a intrat în atenția celor care dețin parcarea, așa că i-au blocat roțile și proprietarul s-a ales cu amenzi. Cu toate acestea roțile nu au fost deblocate, iar amenzile, probabil, au rămas neachitate.

Întoarcerea în trecut: BMW M3 CSL uitat într-o parcarea din Londra

Mașina nu se află în cele mai bune condiții după ce a stat acolo timp de două decenii. Există câteva lovituri, iar cea mai serioasă este la bara spate, care este aproape desprinsă. Oglinda din dreptul șoferului pare zgâriată, probabil de șoferii care nu au reușit să se încadreze corect pe locurile de parcare din apropiere.

Deși pare greu de abandonat o astfel de mașină, iată că cineva a reușit această „performanță”. Automobilul sport are un motor cu șase cilindri în linie cu aspirație naturală, cu o putere de 355 de cai putere și 370 Nm cuplu motor. Aceste cifre erau suficiente ca să parcurgă distanța 0 – 100 km/h în 4,9 secunde. Viteza maximă era de 250 km/h.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Motorchive - Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide