Timbrul de mediu – cum se calculează noua taxă auto

Autor: Adrian Mihălţianu acum 9 ani Știri

CALCULEAZĂ ACUM TIMBRUL DE MEDIU

 

Calculul timbrului de mediu – în fapt, noua denumire a vechii taxe auto – se face pe baza a patru elemente: emisiile medii de CO2/km, norma de poluare, cilindreea şi vechimea maşinii.

Din fericire, nu se mai acordă o importanţă la fel de mare raportării la cilindree, pe motiv că este deja inclusă în impozitarea anuală a maşinilor. Acesta este un lucru bun. Totuşi, taxa face o diferenţă foarte clară între maşinile foarte vechi şi cele relativ noi, încurajând utilizarea primelor şi descurajând cumpărarea la mâna a doua a celorlalte.

De menţionat că timbrul de mediu se aplică absolut tuturor maşinilor, astfel încât sunt vizate atât maşinile deja înmatriculate în România înainte de 2007 cât şi cele pentru care s-a plătit taxa auto! Dacă aţi plătit taxa auto şi nu aţi recuperat-o, nu mai plătiţi nimic în schimb. Dacă aţi contestat şi câştigat în instanţă rambursarea vechii taxe, veţi plăti timbrul de mediu la prima transcriere a dreptului de proprietate. Dacă aţi înmatriculat maşina înainte de 2007, noua taxă vi se aplică. Normal, plata se face de către cumpărătorul maşinii rulate, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate.

TIMBRUL DE MEDIU – calculator

Pentru maşinile a căror emisii medii de CO2 sunt trecute în CIV, formula de calcul a timbrului de mediu este simplă:

Suma de plată = [(A x B x(100 – C)]/100

A = valoarea combinată a emisiilor de CO2, exprimată în grame/km menţionate in Cartea de Identitate a Vehiculului;

B = valoarea timbrului de mediu pentru emisiile poluante, exprimată în Euro/1 gram CO2, prevăzută în anexa nr. 1;

C = cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana nr 2 din Anexa nr 2.

Anexa nr. 1 (pentru calcularea coeficientului B) o aveţi aici:

Calcul timbru de mediu

 

Timbru de mediu, calcul

 

Timbru de mediu euro 3

 

Anexa nr. 2, pentru calculul coeficientului C, o aveţi aici:

Timbrul de mediu calcul vechime

Exemple de calcul timbru de mediu pentru maşini noi:

Logan 0.9 Tce 90 CP nou (122 g/km CO2, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = [(122 x 0.54 x(100-0)]/100 = 65.88 euro

Logan 1.2 75 CP nou (137 g/km, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = [(137x 0.792 x(100-0)]/100 = 108.5 euro

Logan 1.5 dCi 90 CP nou (103 g/km, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = = [(103x 0.51 x(100-0)]/100 = 52.53 euro

VW Golf 1.2 TSI 105 CP nou (114 g/km, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = [(114x 0.504 x(100-0)]/100 = 57.45 euro

VW Golf 1.6 TDI 105 CP nou (99 g/km, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = [(99×0.51 x(100-0)]/100 = 50.49 euro

VW Golf 2.0 TDI 150 CP nou (117 g/km, Euro 5)

Calcul timbru de mediu = [(117×0.84 x(100-0)]/100 = 98.28 euro

Citiţi pe pagina următoare exemple de calcul pentru maşinile second hand, precum şi apoi pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro care nu au emisiile de CO2 trecute în CIV.

Pagini: 1 2 3




Comentarii
Inchide