TOP 10 cele mai bune SUV-uri SH pentru 2024. Cele mai atractive modele la mâna a doua – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 22 feb. 2024 Știri auto

SUV-urile au crescut masiv în popularitate, iar acest lucru se observă în cota de piața pe care aceste mașini o dețin în prezent. Anul trecut, segmentul SUV-urilor a reprezentat peste jumătate dintre toate mașinile noi vândute în Europa.

Varianta unui SUV second-hand poate fi foarte atractivă, permițând clienților să obțină o mașină spațioasă, confortabilă și sigură pentru o sumă mai mică de bani decât dacă ar cumpăra un hatchback nou-nouț.

Cel mai mare aliat al clienților, în acest caz, este deprecierea rapidă a mașinilor noi. Astfel, achiziționarea unui SUV nu foarte vechi, cu doi sau trei ani vechime, poate reprezenta o afacere bună. Carbuyer a alcătuit o listă a celor mai bune SUV-uri second-hand pe care le poți cumpăra în 2024.

1. Kia Sportage

Ce-a de-a patra generație a SUV-ului coreean reprezintă o alternativă bună, suficient de modernă chiar și în 2024. Pentru o mașină de talia sa, Kia Sportage este foarte practică, este plăcută la condus, iar fiabilitatea modelelor producătorului coreean este cunoscută, astfel că problemele ce pot apărea sunt reduse la minimum.

2. Skoda Karoq

Fratele mai mic al Skodei Kodiaq este un alt SUV compact ce merită luat în calcul. Construit pe aceeași platformă cu VW T-Roc sau Seat Ateca, modelul ceh este o alternativă foarte bună pentru cei ce vor o mașină mai mare decât un Golf, spre exemplu. Portbagajul are un volum minim de 479 de litri, iar gama de motorizări variată înseamnă că există o configurație pentru aproape fiecare cerință.

3. Kia Sorento

Un alt model din gama Kia pe care clienții trebuie să îl aibă în vedere este SUV-ul Sorento. Este mașina ideală pentru familiile cu mai mulți copii, dat fiind faptul că oferă până la 7 locuri și spațiu din belșug. De asemenea, este o mașină cu un aer mai „premium”, comparativ cu Sportage.

4. Dacia Duster

Indiferent de ce s-ar spune, Dacia Duster rămâne o ofertă aproape de nerefuzat în segmentul SUV-urilor accesibile. Mașina oferă un raport calitate foarte bun, iar la mâna a doua poate fi o variantă și mai bună pentru cineva care caută un SUV accesibil, economic, care are și valențe off-road.

Chiar dacă nu este o mașină premium, cea de-a doua generație Duster a adus îmbunătățiri semnificative în comparație cu predecesorul său. Modelele mai bine echipate dispun de navigație, conectivitate cu telefonul, camere 360, asistent pentru unghiul mort și climatizare automată.

5. Cupra Ateca

Pentru cei ce vor o mașină de familie, dar nu vor să renunțe la plăcerea condusului, Cupra Ateca reprezintă o alegere înțeleaptă. În linii mari, este un VW Golf R mai înalt, cu 300 CP produși de un motor de 2,0 litri, cutie automată cu dublu ambreiaj și tracțiune integrală.

Totuși, dacă vreți aspectul sportiv oferit de Cupra Ateca, dar nu aveți nevoie de toată performanța modelului de top, atunci există și versiuni echipate cu motoare mai cuminți. De asemenea, vă puteți orienta și către Seat Ateca, care este, în esență, aceeași mașină, dar cu alte sigle.

6. Ford Puma

Un alt SUV produs în România ce se bucură de succes la noi în țară, dar și pe alte piețe. Spre exemplu, în 2023, Ford Puma a fost cea mai bine vândută mașină în Marea Britanie.

Fiind bazat pe platforma lui Fiesta, nu este o mașină atât de mare, dar este atractivă prin design și prin găselnițele de la interior, precum un spațiu suplimentar de depozitare sub podeaua portbagajului, numit Megabox. Acesta este căptușit cu cauciuc și are un bușon de scurgere la bază, astfel că puteți pune gheață și câteva băuturi atunci când ieșiți la un picnic.

Pentru cei ce caută un pic de sportivitate, există și Puma ST, model echipat fie cu un motor de 1,5 litri și 200 CP, cuplat exclusiv cu o transmisie manuală cu 6 trepte, fie cu motorul de 1,0 litri și 170, care este cuplat la o transmisie DCT cu 7 rapoarte.

7. Lexus RX

Dacă vreți ceva din clasa premium, iar modelele germane nu vă fac cu ochiul, atunci Lexus RX ar putea reprezenta alegerea câștigătoare. Designul iese clar în evidență, interiorul este realizat cu materiale premium, iar partea mecanică își va dovedi în timp fiabilitatea, fiind un produs Toyota. De asemenea, există și versiuni hibride, pentru cei ce vor o mașină eficientă, dar nu mai vor să dețină un diesel.

8. Jaguar I-Pace

Dacă vă gândiți să treceți la un SUV electric, atunci Jaguar I-Pace a fost oarecum un pionier în acest sens, fiind primul vehicul electric al mărcii.

Vă puteți aștepta la autonomii de până la 460 de kilometri pentru modelele echipate cu bateria de 90 kWh și jantele de 19 inch, dar cifrele pot varia în funcție de condiții și stilul de condus al fiecăruia.

Totuși, va trebui luată în calcul reputația nu tocmai bună a producătorului britanic pentru fiabilitate.

9. Mazda CX-5

Chiar dacă nu este cea mai nouă mașină din segmentul său, Mazda CX-5 rămâne în topul preferințelor clienților ce caută un SUV compact. Designul exterior a rămas actual, interiorul este realizat din materiale de calitate, iar motoarele sunt, în general, fiabile, în special cele pe benzină.

Problema mai mare pentru clienții români ar putea fi reprezentată de taxele mari, deoarece motoarele ce depășesc 2.000 cmc în capacitate sunt taxate destul de sever. Astfel, dacă sunteți în căutarea unei Mazda CX-5 și nu vreți să plătiți un impozit mare, orientați-vă către un model de 2,0 litri, pe benzină.

10. Peugeot 3008

Dacă vreți ceva mai chic, atunci Peugeot 3008 poate fi mașina pe care o căutați. 3008 nu este tocmai un SUV convențional, ci are și unele trăsături de monovolum, dar asta înseamnă că oferă și un plus de spațiu pentru ocupanți.

Designul exterior modern, interiorul inedit și faptul că este o mașină care se conduce foarte ușor o fac să fie o alternativă bună la un hatchback nou. Nu vă așteptați la performanțe demne de o mașină sport, deoarece cele mai comune motorizări sunt cele de 1,2 litri, pe benzină, sau cel de 1,5 litri diesel.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide