Toyota Auris facelift la Geneva: primele impresii

Autor: Iulian Dnistran acum 5 ani Știri

Toyota Auris, concurentul producătorului auto nipon în segmentul compact, a primit un facelift, iar debutul în premieră mondială a avut loc la Salonul Auto Geneva 2015. Eu am fost la Geneva şi am văzut Auris facelift, aşa că nu-mi rămâne decât să-ţi povestesc cum se simte în interior şi cum arată pe viu.

Pe scurt, faţa redesenată aduce un plus de agresivitate binevenită, iar interiorul a fost îmbunătăţit în mai multe privinţe, cea mai evidentă fiind consola centrală cu design nou, care integrează un sistem de infotainment cu ecran tactil mai generos ca dimensiuni.

Dar dacă e mare, nu înseamnă neapărat că e şi bun. Da, se vede mai bine pe el, dar viteza de reacţie este dureros de mică, iar funcţia de pinch-to-zoom (prezentă la toate telefoanele cu ecran tactil ale momentului) lipseşte cu desăvârşire. Totodată, cei de la Toyota s-au încăpăţânat să păstreze ceasul digital care te duce cu gândul la anii ’80, doar că acum l-au mutat puţin mai jos.

Pe de cealaltă parte, însă, întregul habitaclu pare acum mai bine pus la punct, cu materiale de calitate mai bună. Nu era rău înainte de facelift, dar e clar că acum e mai bine.



Comentarii
Inchide