Traficanții de țigări au fost opriți cu noile dispozitive de blocare a accesului auto ale Poliției

Autor: ProMotor 08 oct. 2020 Știri auto

În luna septembrie a acestui an, Poliția Rutieră din cadrul IPJ Suceava a primit în dotare 17 dispozitive de blocare a accesului auto. Ele pot fi utilizate conform procedurilor, în cazul neopririi la semnalul regulamentar al polițistului, în special în situațiile activităților infracționale sau ilicite săvârșite de către conducătorii auto.

În cursul nopții de 7 octombrie, polițiștii Orașului Vicovu de Sus au utilizat noile echipamente în cadrul unei acțiuni de urmărire în trafic și executarea mai multor focuri de armă. Cu această ocazie a fost confiscată o cantitate record de țigări de contrabandă, respectiv peste 1.500.000 de bucăți țigarete.

În noaptea de 7 spre 8 octombrie 2020, polițiștii Orașului Vicovu de Sus au obținut informații privind un transport de țigări de contrabandă.

În jurul orei 02.00 un echipaj de poliție a identificat în trafic un microbuz care se deplasa pe drumul public, secondat la mică distanță de un autoturism. A fost efectuat semnal regulamentar de oprire, însă cele două vehicule nu au oprit, plecându-se în urmărirea lor, cu folosirea semnalelor acustice și luminoase.

Microbuzul traficaților a efectuat manevre de șicanare

Autoturismul care seconda microbuzul a efectuat manevre constante de șicanare în trafic a autospecialei și de blocare a accesului acesteia pentru a asigura scăparea microbuzului.

A fost alertat un alt echipaj de poliție, care a instituit un filtru rutier în Vicovu de Sus. S-a efectuat din nou semnal regulamentar de oprire, după care a fost folosit dispozitivul special de blocare a accesului și trecerii auto asupra microbuzului.

Acesta și-a continuat deplasarea, însă a fost nevoit ulterior să oprească, având în vedere avariile suferite la nivelul pneurilor. În toată această perioadă, autoturismul care însoțea microbuzul a efectuat manevre riscante pentru a asigura scăparea acestuia.

Conducatorul microbuzului a oprit sub protecția celuilalt autoturism, a sărit din microbuz și a fugit în lunca râului Suceava din apropiere, celălalt autoturism abandonând microbuzul.

Echipajul de poliție a indisponibilizat microbuzul asigurând paza acestuia, existând riscul ca persoanele implicate în sfera contrabandei să revină, având în vedere cantitatea mare de țigarete transportate.

Intră în Galeria Foto

Traficanții de țigări au fost opriți cu noile dispozitive ale Poliției
Traficanții de țigări au fost opriți cu noile dispozitive ale Poliției

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Politia Română



Comentarii
Inchide