Transportatorii rutieri din România cer Parlamentului introducerea unui mecanism permanent de reducere a accizei la motorină, majorarea indemnizației neimpozabile pentru șoferii care efectuează curse internaționale, dar și mai multă transparență pe piața asigurărilor RCA.
Organizațiile, citate de StartupCafe.ro, susțin că un camion care alimentează cu motorină din România ar avea costuri cu aproape 10.000 de euro pe an mai mari decât în cazul în care alimenta în Ungaria, iar diferența dintre România și Bulgaria este și mai mare.
Patronatul Industriei de Transport și Logistică ASTRA, susținut de Asociația Operatorilor de Transport Rutier APULUM și de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), a transmis Parlamentului și Președintelui României un pachet de 13 solicitări pentru creșterea competitivității transportului rutier românesc.
Reprezentanții industriei susțin că statul trebuie să intervină, dar temporar. Situația de criză pe piața carburanților expiră la 31 octombrie 2026, cu posibilitatea de prelungire de către Guvern, în timp ce schema actuală de compensare parțială a accizei pentru transportatori expiră la 31 decembrie 2026.
Te-ar putea interesa și: Parlamentul a aprobat proiectul privind situația de criză pe piața carburanților. Motorina s-ar putea ieftini după votul Legislativului
Schema le permite transportatorilor eligibili să recupereze 0,85 lei pentru fiecare litru de motorină cumpărat în România. Potrivit președintei Patronatului ASTRA, Denisa-Daniela Oltean, în prezent nu există un act normativ care să asigure continuarea măsurii după 1 ianuarie 2027.
„Legea reduce acciza generală la motorină. Nu instituie motorina profesională. Sunt lucruri diferite. Un transportator belgian, francez, italian sau spaniol are un mecanism permanent, scris în lege, care nu depinde de nicio criză și de niciun prag. Noi avem o hotărâre de guvern cu termen și o lege de criză valabilă până în octombrie”, afirmă Denisa-Daniela Oltean, președinta Patronatului ASTRA.
Organizațiile citează datele Buletinului Petrolier Săptămânal al Comisiei Europene din 27 iulie 2026, potrivit cărora motorina costa în România 1,995 euro pe litru, față de:
Raportată la un consum anual de 36.000 de litri, diferența ar ajunge la 11.376 de euro față de Bulgaria și la 9.864 de euro față de Ungaria, pentru fiecare camion.
Potrivit calculelor ASTRA, un camion care din România care alimentează cu cei 36.000 de litri consumați anual ar genera o pierdere de aproximativ 101.000 de lei numai din acciză. La 1.000 de camioane, suma ar depăși 101 milioane de lei pe an.
România are peste 47.000 de operatori de transport de marfă și un parc licențiat de peste 220.000 de vehicule, dar numai aproximativ 6.200 de operatori beneficiază de schema actuală de compensare, după cum se arată în comunicatul semnat de societățile anterior menționate.