TVA-ul nu se mai deduce în toate cazurile

Autor: Mediafax 28 apr. 2009 Știri auto
TVA-ul nu se mai deduce în toate cazurile

O treime dintre autoturismele Porsche din România sunt înregistrate pe firmă, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Graţiela Iordache, în contextul în care Guvernul a eliminat deductibilitatea TVA pentru achiţiile realizate de către manageri în interes personal.
"31% din autoturismele Porsche sunt înregistrate pe firme şi bag mâna în foc că nu se plimbă agentul de vânzări cu ele", a spus Iordache.

TVA la achiziţia de autoturisme mixte, respectiv cele care pot fi folosite atât pentru transportul de bunuri cât şi de persoane, este deductibilă în cazul maşinilor construite pentru ambele activităţi, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice Graţiela Iordache. Însă firmele vor putea deduce TVA, până la 31 decembrie 2010, doar pentru maşinile folosite la anumite activităţi, precum taximetria, şcolile de şoferi sau utilizate în scop comercial în vederea revânzării, dar nu şi pentru autoturismele destinate exclusiv transportului rutier de persoane. Mai multe detalii aici.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide