Un sfert din accidentele auto se produc în primele trei minute ale călătoriei

Autor: George Cristea 22 sept. 2020 Știri auto

Un sfert din accidentele auto se produc în primele trei minute ale călătoriei, arată un studiu realizat de un furnizor austriac de sisteme de telemetrie pentru mașini. Astfel, cu cât este mai scurtă o călătorie, cu atât sunt mai mari șansele de a fi implicat într-un accident.

Intră în Galeria FOTO

Studiul, realizat de Dolphin Technologies, a fost compilat pe baza datelor anonimizate obținute prin sistemele de telemetrie instalate pe mașini. Compania a analizat 3,2 milioane de călătorii auto realizate de 40.000 de șoferi în anii 2018 și 2019. În  timpul acestor călătorii s-au produs 1.986 de accidente.

Datele arară că 87% dintre călătoriile cu mașina durează mai puțin de 30 de minute, și numai 1% dintre acestea durează mai mult de o oră. Analizând călătoriile scurte, cu o durată mai mică de 10 minute, Dolphin Technologies a descoperit că un sfert dintre toate accidentele se produc în primele trei minute ale călătoriei, în timp ce alte 14% au loc în următoarele 6 minute.

Cum putem elimina un sfert din accidentele auto

„Studiul arată că, dacă am încuraja oamenii să renunțe la drumurile cu mașina pe distanțe scurte, s-ar putea evita până la 40% din toate accidentele rutiere”, a declarat Katharina Sallinger, statistician-șef la Dolphin și cea care s-a ocupat de acest studiu.

Durata călătoriei și riscul relativ de accident (PRNewsfoto/Dolphin Technologies)

Potrivit aceluiași studiu, cel mai mic risc de accident „în termeni relativi” este pentru călătoriile care durează între 10 și 20 de minute. Dincolo de această limită, riscul crește disproporționat. Dacă te afli în mașină pentru mai mult de 40 de minute, riscul de a fi implicat într-un accident crește deja de 2,5 ori față de cazul călătoriilor mai scurte de 20 de minute.

Dolphin Technologies a făcut și recomandări care ar putea duce la reducerea numărului de accidente. Printre acestea se numără evitarea drumurilor inutile cu mașina, atunci când poți folosi bicicleta sau chiar merge pe jos. În cazul călătoriilor mai lungi, trebuie planificate pauze la intervale de timp optime. Cel mai important: nu folosiți telefonul mobil cât timp vă aflați la volan: acesta este responsabil pentru producerea a 26% din accidentele rutiere.

Un alt studiu, compilat de Institutul Național de Statistică folosind datele din 2019, a arătat că cele mai multe accidente rutiere au loc în timpul concediilor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide