Un sibian a fost prins conducând cu o viteză de 218 km/h pe autostrada Deva-Nădlac!

Autor: Mihai Morcovescu 14 iun. 2022 Știri auto
Un sibian a fost prins conducând cu o viteză de 218 km/h pe autostrada Deva-Nădlac!

Un șofer în vârstă de 43 de ani din Sibiu a fost înregistrat de aparatul radar conducând cu 218 km/h pe Autostrada Deva-Nădlac! Drept urmare, agenții de la Rutieră i-au reținut permisul de conducere bărbatului, care a rămas pieton pentru următoarele 120 de zile.

„Dedicație” din partea Poliției Române pentru inconștientul șofer

Așa cum ne-a obișnuit în ultima vreme, Poliția Română i-a „dedicat” o postare pe Facebook inconștientului șofer sibian. „60 de metri parcurşi în fiecare secundă. 120 de zile fără condus poate fi un timp suficient pentru a face calculele, dacă perioada scurtă «câştigată» a meritat. Asta dacă nu punem la calcul cel mai important aspect… Riscul crescut de a fi implicat într-un accident rutier”, au scris reprezentanţii Poliţiei într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

În ultimele două zile, poliţiştii de la Brigada Autostrăzi au acţionat pe toate segmentele de autostradă din ţară. În urma neregulilor constatate, aceștia au aplicat 301 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 115 au fost pentru depășirea limitei de viteză, 48 pentru nepurtarea centurii de siguranţă, 6 pentru diverse defecţiuni tehnice şi 6 pentru lipsa ITP.

În același timp, poliţiştii de la Rutieră au reţinut 20 de permise de conducere. Zece dintre acestea au fost pentru viteză, trei pentru alcool, două pentru alte abateri şi cinci în cazul comiterii unor infracţiuni. În plus, agenții au reţinut și 17 certificate de înmatriculare.

Au fost constatate nouă infracţiuni. Dintre acestea, patru au fost pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. De asemenea, alți trei șoferi au fost depistați conducând deși nu dețineau permis de conducere, unul a fost sancționat pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi unul pentru uz de fals.

Duminică, 12 iunie, pe Autostrada A2, a fost depistat un bărbat de 43 de ani care conducea un autoturism fără să aibă permis. La controlul documentelor, acesta a prezentat un permis de conducere care s-a dovedit a fi fals. În cauză, a fost întocmit un dosar penal.

Sursa: Facebook / Poliția Română

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide