Un șofer conducea un autocar în mod ilegal. Poliția de Frontieră l-a prins

Autor: Daniel Samoilă 13 ian. 2022 Știri auto
Un șofer conducea un autocar în mod ilegal. Poliția de Frontieră l-a prins

Un șofer conducea un autocar deși nu avea acest drept. El a fost prins de Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, în județul Iași.

Autocarul în care se afla bărbatul a fost oprit în data de 12 ianuarie, la ora 06:30 dimineața, pentru efectuarea formalităților de control pentru a ieși din România.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani era din Republica Moldova și conducea un autocar înmatriculat în țara vecină.

Foto: politiadefrontiera

Un șofer, prins de polițiștii de frontieră în timp ce conducea ilegal un autocar

În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, s-a constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere valabil pentru categoria „D”, necesară pentru a conduce acel autobuz.

Oamenii legii vor efectua „cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, mai anunță Poliția de frontieră.

Recent, Poliția de Frontieră a anunțat că în 2021 a descoperit mai bine de 150 de autovehicule furate. Majoritatea dintre ele erau modele de lux și au fost aduse din țările din Europa de Vest.

Concret, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, oamenii legii au descoperit 151 de autovehicule furate: 122 autoturisme, 16 microbuze, 5 camioane, 1 autocar, 4 motociclete şi 3 remorci. În 2020, spre exemplu, polițiștii de frontieră au descoperit la graniță 156 de autovehicule furate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: politiadefrontiera.ro



Comentarii
Inchide