Un șofer depistat cu 206 km/h a încercat să fugă de polițiști, dar a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe carosabil

Publicat: 03 05. 2023, 15:41
Actualizat: 03 05. 2023, 15:44

Un şofer a fost prins conducând cu 206 km/h în judeţul Teleorman, dar a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. A încercat să fugă, dar a pierdut controlul volanului.

„La data de 2 mai a.c., ora 19:01, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflați în serviciul de supraveghere a traficului rutier pe DN6, tronsonul Alexandria – Măldăeni, la km117 + 400 m, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie, care încălcase regimul legal de viteză în afara localității, circulând cu o viteză de 206 km/h (+106 km/h)”, a transmis IPJ Teleorman.

Poliția Română precizează că, întrucât conducătorul auto nu s-a conformat la semnalul polițiștilor, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului, moment în care conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, în municipiul Roșiori de Vede, ieșind de pe carosabil, pe un teren de lângă DN 6.

Șoferul a încercat să fugă de polițiști, dar a pierdut mașina de sub control

„Conducătorul auto a părăsit autoturismul, fiind imobilizat de polițiști după aproximativ 100 de metri. În urma verificărilor efectuate, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Ploiești, județul Prahova”.

Bărbatul care de la volanul mașinii a fost amendat cu 4.930 de lei, pentru încălcarea regimului legal de viteză, neoprire la semnalul polițiștilor, neadaptarea vitezei şi lipsa documentelor.

„Totodată, polițiștii au luat măsura complementară a reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 150 de zile”, se mai arată în sursa citată.