Un Tesla Model 3 a fost folosit pentru minarea de criptomonede

Autor: Mihai Morcovescu 12 ian. 2022 Știri auto

Un cunoscut american a câștigat până la 800 de dolari pe lună folosindu-și propria Tesla Model 3 pentru a mina criptomonede. Youtuberul Siraj Raval spune că a petrecut în jur de  20 de ore pe zi minând cu bateria mașinii sale și că a plătit între 30 și 60 de dolari pe lună pentru a încărca bateria.

Acesta a precizat că a conectat un invertor la o priză a mașinii sale electrice. El l-a folosit pentru a alimenta un computer care rulează un software de minare a criptomonedei Bitcoin.

Siraj Raval își va transforma Tesla Model 3 într-un robotaxi autonom

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Siraj Raval a declarat că a câștigat lunar între 400 și 800 de dolari. Sumele au diferit în funcție de valoarea Bitcoin și Ethereum. Deși s-a gândit că asta i-ar putea anula garanția de opt ani a mașinii, care include și bateria, americanul crede că investiția merită din plin.

„Este atât de simplu să exploatezi această mașină-computer”, a spus Siraj Raval pentru CNBC, citat de Business Insider.

Raval a ținut să precizeze că nu se va opri din minat criptomonede cu ajutorul mașinii sale Tesla Model 3. Mai mult de cât atât, el spune că, pe viitor, vrea ca automobilul cu zero emisii pe care îl deține să devină un robotaxi complet autonom. În aceste condiții el ar urma să exploateze criptomonede ori de câte ori nu se află în deplasare.

Activitatea de minare de criptomonede constă în acumularea unei anumite cantități dintr-o criptomonedă în portofelul tău digital.

Sursa: Business Insider

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Tesla, CNBC


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide