Un videoclip uimitor filmat cu o dronă ne arată cum este fabricat Tesla Model Y la Giga Berlin

Autor: Cristian Gubandru 29 mart. 2022 Știri auto

O dronă de ultimă generație a pătruns în zonele de producție a vehiculelor Tesla Model Y la Gigafactory Berlin-Brandenburg pentru a lua imagini uimitoare în timp ce roboții lucrează.

Tesla a început producția de serie la fabrica din Berlin în luna martie, care va permite mărcii americane să își crească prezența pe piața auto europeană. Prezent la eveniment, Elon Musk însuși a predat clienților primele 30 de crossover-uri electrice Model Y.

O dronă a fost folosită în ziua deschiderii pentru a filma procesul de producție al Model Y. Filmarea a fost redată și pe un ecran din fabrică în timpul evenimentului din ziua livrării.

Cum se fabrică Tesla Model Y

Videoclipul este plin de acțiune, totul începe în parcarea fabricii. Urmează imagini capturate de dronă în timp ce zboară pe lângă vehicule staționare și în mișcare, schimbându-și brusc direcția de mai multe ori înainte de a intra în clădirea principală a fabricii printr-o ușă glisantă abia deschisă.

Vedem apoi zona în care sunt depozitate piesele care așteaptă să fie duse la linia de asamblare, iar drona se deplasează apoi în zona de ștanțare, zburând în jurul și între prese și roboți în timp ce sunt în mișcare.

Drona vizitează apoi zona în care roboții atașează și sudează împreună piesele caroseriei, urmată de faimosul atelier de vopsitorie Gigafactory Berlin. Din păcate, nu putem vedea nici una dintre noile culori promise de Elon Musk; toate Model Y din videoclip sunt negre.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În cele din urmă, vedem mașinile în zona în care angajații montează accesorii exterioare și piese interioare pe Model Y, urmată de sectorul de inspecție finală. Drona intră chiar într-unul dintre vehicule înainte de a ieși din clădirea fabricii pentru a oferi spectatorilor o vedere aeriană a interiorului.

Sursa: Insideevs

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: YouTube


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide