Un vlogger a găsit iPhone-uri în mașini date la casat. Bunuri valoroase în cimitirul de mașini – VIDEO

Publicat: 28 01. 2023, 08:00
Actualizat: 28 01. 2023, 08:21

Un vlogger a găsit bani cash și telefoane în mașinile dintr-un parc de dezmembrări. Pe lângă acestea, el a mai găsit și alte bunuri ascunse în automobile.

Un vlogger din Statele Unite ale Americii s-a plimbat printr-un parc de dezmembrări auto, acolo unde a descoperit bani, telefoane și tot felul de alte bunuri rămase în vehiculele aduse la cimitirul de mașini.

Probabil că mulți dintre noi cunoaștem cimitirele auto de-a dreptul uriașe din America. Aceste locuri ascund mii de mașini și se întind pe hectare întregi și, de foarte multe ori, pot ascunde tot felul de comori. Acestea constau fie în automobile rare, clasice sau în bunuri uitate în mașinile abandonate.

Vlogger-ul a găsit bani și telefoane în mașinile abandonate

Este și cazul videoclipului postat de Adventures Made From Scratch. Vlogger-ul s-a plimbat prin curtea cum mașini abandonate și a descoperit bani și telefoane mobile în mașinile pe care le-a cercetat. Într-una dintre primele mașini a găsit un iPhone, dar care avea ecranul crăpat. Apoi a găsit un model de iPhone mai nou, în husă, care avea doar folia de protecție crăpată, posibil să fie chiar funcțional. Pe lângă acestea, el a găsit foarte multe modele și chiar bancnote rămase prin cotierele mașinilor.

El a mai găsit gloanțe și catalizatoare

Pe lângă obiecte normale precum ochelari, telefoane sau bani, vlogger-ul a găsit și obiecte mai puțin obișnuite. Într-una dintre mașinile în care a căutat, el a găsit, pe lângă câteva monede, două cutii. Acestea conțineau gloanțe, una dintre ele fiind pe jumătate plină cu muniție.

Continuându-și vânătoarea de comori, bărbatul a început să caute într-un SUV. A găsit câteva pixuri, jucării și monede. Adevărata surpriză a venit de pe bancheta din spate, acolo unde a descoperit un catalizator intact, care avea filtrul intact în interior. Metalele care se întâlnesc în aceste catalizatoare sunt prețioase, de aceea sunt vânate de hoți. Printre altele, el a mai găsit cabluri pentru pornire și un subwoofer.

VIDEO