Upgrade Ford Focus RS

Autor: Andrei Nan acum 12 ani Știri auto
Upgrade Ford Focus RS

Pachetul MP350 este livrat de către Mountune
Performance exclusiv prin intermediul unei reţele de
distribuitori Ford predefinite
, iniţial în Marea Britanie,
urmată de extinderea serviciului la nivel european. Acesta este
singurul upgrade destinat Focus RS aprobat de către
Ford
şi în acelaşi timp reprezintă singurul pachet
post-vânzare care nu afectează condiţiile de garanţie

standard ale producătorului.

Modificările la nivel de motor efectuate prin selectarea acestui
serviciu sunt similare celor utilizate pentru seria limitată

Focus RS500
şi au fost dezvoltate de către
inginerii echipei Ford RS în colaborare cu specialiştii
Mountune.

„Colaborarea dintre Ford şi Mountune a produs o serie de pachete
upgrade ale performanţelor dinamice pentru modele precum Focus ST
sau Fiesta şi suntem încrezători că pachetul dedicat Focus
RS
se va dovedi un succes asemănător,” a declarat Matthias
Tonn, responsabil pentru programul Focus RS500. „Ediţia
limitată RS500, dezvăluită astăzi în cadrul Salonului Auto de la
Leipzig
, va reprezenta experienţa extremă în materie de
Focus RS, în timp ce noul pachet upgrade aprobat de către Ford pune
la dispoziţia posesorilor RS posibilitatea de a îmbunătăţi
performanţele maşinii până la limitele superioare ale seriei
limitate.”

Upgradeul Focus RS îmbunătăţeşte puterea autovehiculului de la
305 la 350 CP şi măreşte cuplul cu 20 Nm, până la 460
Nm
. Modificările includ integrarea unui intercooler mai
mare, utilizarea unui filtru de aer de dimensiuni extinse, a unui
diametru mai mare al sistemului de evacuare şi a unei pompe de
alimentare îmbunătăţite, toate însoţite de o calibrare software
actualizată.

Mountune oferă de asemenea upgradeuri aprobate de către Ford,
pentru anumite pieţe, la modelele curente Focus ST şi Fiesta 1,6
Ti-VCT şi la generaţia anterioară Fiesta ST.




Comentarii
Inchide