Vânzări Dacia 2013: un an record şi o schimbare de imagine pentru Dacia!

Autor: Adrian Mihălţianu 22 ian. 2014 Știri auto

Logan sedan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway, Duster, Lodgy, Dokker de persoane şi Dokker de marfă. Acestea au fost cele 8 modele pe care Dacia s-a bazat în  2013 în Europa şi nordul Africii.

Iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, deoarece 2013 s-a încheiat cu vânzări excelente: 429.540 de vehicule, în creştere cu 19,3% faţă de 2012. Mai mult, în Europa, deşi vorbim de o scădere a pieţei auto generale, vânzările Dacia au crescut cu peste 25%, ceea ce face Dacia brandul auto european cu evoluţia cea mai bună.

Practic, de la lansarea mărcii pe piaţa europeană, în vara anului 2005, pe şoselele europene au ajuns să circule azi aproape 1,5 milioane de maşini purtând sigla Dacia. Cota de piaţă a mărcii româneşti a urcat în 2013 la un procent de 2,11%, mai mult decât estimau analiştii acum câţiva ani că ar fi posibil.

Iată mai jos vânzările totale ale fiecărei familii de modele în 2013:

  1. Sandero (inclusiv Stepway): 150.591 maşini
  2. Duster: 114.876 maşini
  3. Logan (sedan şi MCV): 69.504 maşini
  4. Dokker (de persoane şi van): 49.818 maşini
  5. Lodgy: 44.349 maşini 

Din totalul de aproape 430.000 de maşini vândute de Dacia în 2013, 404.000 unităţi au fost vândute la export, din care 290.000 au ajuns pe pieţe auto europene, iar restul în ţările din nordul Africii.

Clasamentul vânzărilor Dacia pe ţări în 2013, mai jos:

  1. Franţa: 93.803 maşini
  2. Germania: 47.162 maşini
  3. Algeria: 37.290 maşini
  4. Turcia: 36.395 maşini
  5. Spania: 32.288 maşini
  6. Maroc: 30.388 maşini
  7. Italia: 28.098 maşini
  8. Belgia: 17.200 maşini
  9. Marea Britanie: 17.146 maşini
  10. Polonia: 12.208 maşini

De remarcat piaţa Marii Britanii, cea mai dinamică din Uniunea Europeană în 2013, unde Dacia a fost considerat brandul cu cea mai rapidă ascensiune din istoria Angliei! De asemenea, în Franţa, Dacia este pe locul 5 între cele mai bine vândute mărci, iar Sandero e pe locul al treilea între cele mai bine vândute modele.

Foarte important este şi faptul că vânzările Dacia au reintrat pe un trend crescător şi în România, una dintre cele mai dezastruoase pieţe auto din Europa. Este adevărat, grosul vânzărilor este asigurat de flotele livrate către companii, care reprezintă 77% din vânzările totale, dar şi în domeniul persoanelor fizice s-a înregistrat o creştere îmbucurătoare de 11%.

Logan, în continuare best-seller pe piaţa românească. ”Deasupra tuturor”, remember?

Per total, în 2013 au fost vândute 24.890 de unităţi, ceea ce înseamnă că 31,6% din maşinile noi vândute anul trecut în România au fost Dacia. Iată mai jos vânzările pe modele:

  1. Dacia Logan berlină: 10.101 maşini
  2. Dacia Sandero (inclusiv Stepway): 4.707 maşini
  3. Dacia Duster: 4.647 maşini
  4. Dacia Dokker Van: 1.798 maşini
  5. Dacia Dokker: 1.564 maşini
  6. Dacia Logan MCV: 1.152 maşini
  7. Dacia Lodgy: 670 maşini
  8. modele din prima generaţie (Logan şi Sandero): 254 maşini

De altfel, Logan, Sandero şi Duster sunt şi cele mai bine vândute modele de pe piaţa autohtonă, înnoirea acestor modele contribuind din plin la succesul lor în 2013. În ce priveşte Duster, România este printre foarte puţinele ţări din Europa unde acest SUV se vinde mai bine în versiune 4×4, majoritatea celorlalte pieţe europene preferând versiunea 4×2, considerată o alternativă la modelele de clasă mică şi compactă.

Pregătiţi-vă pentru o schimbare de imagine a showroom-urilor Dacia, începând din acest an

Succesul pe care Dacia l-a înregistrat în 2013 şi bunele perspective pe care le are în 2014, când oficialii speră că vor depăşi fără probleme bariera de 500.000 de maşini vândute pe an, îi fac pe cei de la Dacia să adopte şi o politică de înnoire a reţelei comerciale.

Ceea ce înseamnă showroom-uri cu un alt aspect (printre altele, vor beneficia şi de locuri speciale de joacă pentru copii), dar şi noi standarde, noi servicii şi noi prestaţii pentru clienţii mărcii. Primele showroom-uri care vor aborda noua imagine vor fi inaugurate în cursul primului trimestru din 2014, procesul de transformare a întregii reţelei urmând a fi finalizat în 2015.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide