Vânzările de maşini şi modele noi în Europa – octombrie 2012

Vânzările de maşini şi modele noi în Europa – octombrie 2012

Autor: Oraan Mărculescu acum 8 ani Știri

Conform ACEA (Asociaţia Constructorilor de Automobile din Europa), în luna octombrie au fost comercializate în Europa 959.412 de maşini noi, ceea ce continuă trendul descendent al pieţei, cu o scădere de aproape 5% faţă de anul trecut.

În ce priveşte situaţia vânzărilor de maşini noi pe mărci auto, situaţia stă în felul următor:

  1. Volkswagen – 132.676 unităţi
  2. Ford – 74.899 unităţi
  3. Peugeot – 65.716 unităţi
  4. Renault – 65.257 unităţi
  5. Opel/Vauxhall – 59.194 unităţi
  6. Audi – 59.120 unităţi
  7. Citroen – 55.391 unităţi
  8. BMW – 51.046 unităţi
  9. Fiat – 48.068 unităţi
  10. Mercedes-Benz – 46.891 unităţi
  11. Toyota – 39.631 unităţi
  12. Skoda – 39.511 unităţi
  13. Hyundai – 33.687 unităţi
  14. Nissan – 33.288 unităţi
  15. Kia – 28.123 unităţi
  16. Dacia – 21.478 unităţi
  17. Volvo – 20.911 unităţi
  18. SEAT – 20.359 unităţi
  19. MINI – 12.856 unităţi
  20. Suzuki – 11.454 unităţi

Din nou, fără surprize, Volkswagen domină de departe piaţa auto, situându-se la o distanţă foarte mare de competitorii Ford şi Peugeot. Foarte interesantă bătălia francezilor, Peugeot şi Renault fiind departajate doar de câteva sute de maşini vândute în octombrie.

Japonezii nu stau prea strălucit: Toyota este urmărită umăr la umăr de Skoda, iar Nissan este depăşită cu puţin de Hyundai. Dacia face o figură foarte bună, cele peste 21.000 de unităţi vândute în octombrie aducând marca românească pe poziţia 16 – cu o lună în urmă, Dacia era pe poziţia 20, cu circa 6.000 de maşini mai puţin vândute.

O imagine interesantă ne prezintă şi producătorii premium germani: Audi este clar înaintea lui BMW şi Mercedes-Benz, toţi trei situându-se în TOP 10, ceea ce e un lucru remarcabil dată fiind criza auto. Mai mult, Audi ameninţă serios Opel/Vauxhall, ale căror vânzări au scăzut cu peste 20.000 de unităţi faţă de septembrie.

Să vedem care e situaţia şi în topul celor mai vândute modele în octombrie 2012:

  1. Volkswagen Golf – 33.156 unităţi
  2. Ford Fiesta – 26.145 unităţi
  3. Peugeot 208 – 23.352 unităţi
  4. Renault Clio – 23.301  unităţi
  5. Volkswagen Polo – 22.817 unităţi
  6. Vauxhall/Opel Corsa – 18.649 unităţi
  7. Vauxhall/Opel Astra – 18.079 unităţi
  8. Ford Focus – 17.779 unităţi
  9. Fiat Panda – 17.377
  10. Nissan Qashqai – 16.720 unităţi

Din nou, fără surprize, Volkswagen Golf domină clar acest top, dar renumitul model german suferă o scădere a vânzărilor de 12,1% faţă de luna octombrie a anului trecut, ceea ce e un semnal de alarmă suficient de puternic privind criza auto europeană.

Pe poziţia a doua rămâne Ford Fiesta, care şi în octombrie rămâne peste Volkswagen Polo. Însă adevărata surpriză o reprezintă ascensiunea fulgerătoare a citadinelor franceze Peugeot 208 şi Renault Clio, la o diferenţă cu adevărat infimă una de alta şi care confirmă aşteptările producătorilor.

Dacă Opel Corsa şi Astra, alături de Ford Focus, sunt exemple de disperare, cu scăderi drastice ale vânzărilor atât faţă de anul trecut, cât şi faţă de luna precedentă, pentru cei de la Fiat luna octombrie este o gură de oxigen datorită bunelor vânzări ale noului Fiat Panda, care intră direct pe locul 9, cu o creştere procentuală de aproape 25%.

Pe ultima poziţie a acestui top rămâne cel mai vândut crossover din Europa şi, totodată, cel mai vândut model japonez pe Bătrânul Continent: Nissan Qashqai, care înregistreză o creştere sănătoasă faţă de octombrie 2011.

În privinţa României, lucrurile stau extrem de prost: în luna octombrie 2012 s-au vândut doar 6.782 de maşini noi, în condiţiile în care piaţa auto de maşini second hand a fost mult peste acest nivel. 



Comentarii
Inchide