Veste-şoc: Grupul Volkswagen ar putea renunţa la Lamborghini

Veste-şoc: Grupul Volkswagen ar putea renunţa la Lamborghini

Autor: Cristian Agatie acum o lună Știri

Lucrurile merg foarte bine la Lamborghini, în special după lansarea SUV-ului Urus, care a adus o creştere importantă a cifrelor de vânzări. Pe termen mediu şi lung, însă, perspectivele brandului italian par să se îngusteze, iar compania-mamă Volkswagen ar putea lua în considerare listarea la bursă a Lamborghini sau chiar vânzarea mărcii italiene.

Şeful Grupului Volkswagen, Herbert Diess, are planuri mari pentru compania pe care o conduce, între acestea fiind şi creşterea valorii de piaţă a mărcii la 200 de miliarde de euro, potrivit Bloomberg. În prezent, compania este evaluată la 81 de miliarde de euro, ceea ce face ca planul lui Diess să pară excesiv de ambiţios, mai ales că traversăm o perioadă cu vânzări în scădere şi incertitudine economică.

Potrivit, Bloomberg, şeful Volkswagen intenţionează să listeze la bursă sau să scoată la vânzare marca Lamborghini – o operaţiune prin care a trecut şi Ferrari la un moment dat, pentru a putea finanţa dezvoltarea brandurilor mai importante din grup, ca Audi, Porsche şi VW.

Potrivit Bloomberg, grupul Volkswagen a „demarat pregătirile pentru a transforma Lamborghini într-o entitate juridică separată, acest proces urmând să fie finalizat spre sfârşitul anului 2020”. 

După cum au arătat şi alţi experţi auto, Lamborghini nu se află într-o poziţie foarte bună acum. În ciuda succesului lui Urus şi a ediţiilor limitate pe care le produce frecvent, Aventador nu se mai află la prima tinereţe, iar Huracan abia a primit un facelift, deşi se află pe piaţă din 2014.

Potrivit lui Georg Kacher, Lamborghini are nevoie de un succesor pentru Aventador „aşa cum un dependent de droguri are nevoie de următoarea doză”, iar mânarea lansării acestuia nu ajută deloc marca italiană. Succesorul lui Aventador ar fi trebuit să ajungă pe piaţă anul viitor, dar a fost amânat pentru 2022, iar ulterior pe 2024, ceea ce înseamnă că succesorul lui Huracan va fi lansat cel mai devreme în 2025.

Motivul acestor amânări îl constituie costurile de dezvoltare ale unui motor V12 care să îndeplinească normele Euro 7. În schimb, şefii Volkswagen ar prefera un V8 electrificat pentru ambele modele, negând practic simbolistica lui Aventador.

Lamborghini Sian, care a fost prezentat recent la Frankfurt, foloseşte un motor V12 ajutat de un motor electric, pentru a dezvolta 820 CP. Acesta nu poate fi considerat un succesor al lui Aventador, însă, numai 63 de exemplare urmând să fie produse.

 



Comentarii
Inchide