VIDEO. Autostrada A3 în zona Târgu Mureș, aproape de inaugurare

Autor: Daniel Samoilă 27 nov. 2021 Știri auto

Veste bună pentru șoferi. Autostrada A3 în zona Târgu Mureș este aproape de inaugurare, putând fi dată în uz chiar de săptămâna viitoare.

Anunțul a fost făcut de Asociația Pro Infrastructură. Este vorba despre un mini-lot de 4,5 km din Autostrada Transilvania și un drum de legătură (în lungime de tot 4,5 km) cu zona Metro / Azomureș.

STRABAG, antreprenorul general, mai are doar de montat câteva parapete și de pus câteva marcaje pe unele zone mici. În această săptămână se vor face procedurile de pre-recepție.

„Cu puțină voință administrativă și politică, se poate deschide circulația până la sfârșitul săptămânii viitoare, înainte de termenul contractual”, anunță cei de la Pro Infrastructură.

Valoarea contractului se ridică la 192 de milioane de lei. Contractul pentru acest lot a fost semnat în mai 2020, iar termenul de finalizare era prevăzut pentru februarie 2022.

VIDEO

Detalii despre Autostrada A3

Autostrada A3, denumită și Autostrada Transilvaniei, va porni din nordul Bucureștiului și va traversa Munții Carpați prin Valea Prahovei, va străbate Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV și va ajunge, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș.

Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea. Lungimea totală va fi de 584 de kilometri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură



Comentarii
Inchide