Viitoarea generație Dacia Sandero va fi electrică

Autor: Adrian Somai 17 oct. 2022 Știri auto

Electrificarea gamei nu reprezintă o prioritate pentru Dacia, însă producătorul român cu sediul la Mioveni anunță pași importanți în această direcție. Prin vocea directorului general Denis Le Vot, Dacia anunță că viitoarea generație a modelului Sandero va fi electrică. Noile modele ale subcompactei ar urma să fie lansate pe piață spre sfârșitul acestui deceniu, cel mai probabil în 2028.

Venit în țara noastră împreună cu președintele Grupului Renault, Le Vot a spus în fața jurnaliștilor că motoarele termice ale Grupului vor continua să existe pe piață cel puțin până în anul 2035, atunci când mașinile termice nu vor mai putea fi vândute în Europa. Așadar, pentru moment, motoarele termice vor rămâne pe primul plan atât pentru Grupul Renault, cât și pentru Dacia.

În același timp însă, directorul general Denis Le Vot recunoaște faptul că electrificarea Dacia va fi necesară la un moment dat. Până atunci însă, strategia Grupului este aceea de a domina segmentul mașinilor cu motoare termice atât timp cât acestea vor fi permise pe piață. Iar Dacia va juca un rol foarte important în această privință!

Tranziția către viitorul electric este inevitabilă

Mai devreme sau mai târziu însă, trecerea completă către mașinile electrice va fi inevitabilă. După Spring, viitorul model din gama Dacia care va fi electric va fi Sandero. Cel mai probabil, noua generație Sandero va ajunge pe piață undeva spre sfârșitul acestui deceniu, în 2028 sau 2029. Mai departe, următoarea întălnire cu o Dacia electrică va fi la noile generații Duster și Bigster, undeva în anii 2032 sau 2033.

Din fericire pentru Dacia, până atunci mai este mult timp, ceea ce va permite constructorului român o libertate de mișcare remarcabilă în această direcție. În tot acest timp, Dacia va putea studia piața și va adopta fix acele tehnologii de care are nevoie. Este ceea ce vedem că se întâmplă acum și în cazul Jogger, model care urmează să apară pe piață peste doar trei luni. Jogger va folosi tehnologia E-Tech a Renault, mașina urmând să fie hibridă, să aibă cutie automată și să fie eficientă din punct de vedere al emisiilor.

Sursa: Lifenews

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide