Volkswagen a confirmat datele de lansare ale Project Trinity și Audi Q8 e-Tron

Autor: Mihai Morcovescu 13 dec. 2021 Știri auto

Revoluția electrică a celor de la Volkswagen a început cu hatchback-ul ID.3 în Europa, urmat de crossover-ul ID.4 în America. În următorii ani, gama va continua să se extindă cu sedanul de lux ID.6 și cu ID.Buzz, succesorul spiritual cu zero emisii al emblematicului Microbus.

Volkswagen ID.Buzz se lansează în 2022

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Până în 2026, VW intenționează ca unul din patru vehicule vândute să fie electric. În paralel cu intensificarea producției de vehicule cu zero emisii de carbon, grupul a anunțat investiții totale de 89 de miliarde de euro în electromobilitate în următorii cinci ani.

Din această sumă, aproximativ 21 de miliarde de euro vor fi cheltuiți pentru electrificarea fabricilor din Wolfsburg., Hanovra, Braunschweig, Salzgitter, Osnabruck și Emden.

Poate vă întrebați de ce? Ei bine, în 2026, constructorul german va demara producția de serie a noului său sedan electric, care poartă în prezent numele de cod „Project Trinity”.

Linia de asamblare din Hanovra va fi la rândul său modificată pentru a putea produce viitorul ID.Buzz, considerat înlocuitorul indirect al actualului VW Touran. Acesta va fi lansat în 2022, va fi produs pe platforma MEB a grupului german și va integra și o serie de funcții autonome de nivel 4.

Tot la Hanovra va fi produsă și o versiune 100% electrică a autorulotei California, precum și proiectul „Artemis” al celor de la Audi.

Uzina din Leipzig va construi două noi modele Porsche bazate pe platforma PPE dezvoltată în comun de Porsche și de Audi, inclusiv varianta „full electric” a lui Macan.

Marea noutate a acestui sfârșit de ani anunțată de oficialii VW Group o reprezintă, însă, viitorul Audi Q8 e-Tron. Versiunea electrică a SUV-ului vârf de gamă al constructorului din Ingolstadt va fi produsă la Bruxelles începând cu anul 2026.

Sursa: Carbuzz

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide