Volkswagen și Umicore anunță un parteneriat de 3 miliarde de euro ce vizează materiile prime necesare bateriilor

Autor: Adrian Somai 28 sept. 2022 Știri auto

Divizia PowerCo a Grupului Volkswagen a anunțat la începutul acestei săptămâni crearea unui joint-venture cu grupul belgian Umicore, parteneriatul dintre cele două entități reprezentând un prim pas în startul unui lanț de aprovizionare pentru materii prime necesare producției de baterii dedicate mașinilor electrice. Este, așadar, un nou pas important făcut de constructorul german în direcția viitorului electric spre care pare să se îndrepte la această oră o bună parte a industriei auto globale.

Volkswagen și Umicore vor investi nu mai puțin de trei miliarde de euro în producția și furnizarea de materii prime pentru 2.2 milioane de vehicule electrice până în anul 2030, potrivit comunicatului emis astăzi. Noua companie va avea sediul general în Bruxelles, Belgia, cele două entități urmând să dețină un număr egal de acțiuni. În aceste condiții, fabricile de baterii pe care producătorul german le construiește în Europa sub brandul PowerCo vor avea asigurat cea mai mare parte din necesarul de materii prime pentru baterii.

O fabrică de baterii ar putea fi construită în Cehia

Prima fabrică construită de cei de la Volkswagen se află în Germania, la Salzgitter, în timp ce de-a doua uzină va urma să fie pusă pe picioare în Spania, la Valencia. De asemenea, alte două fabrici sunt deja planificate, însă germanii nu au oferit detalii despre locațiile în care acestea vor fi construite. Potrivit zvonurilor, una dintre cele două fabrici ar urma să fie construită în Europa Centrală și de Est, cel mai probabil în Cehia. De asemenea, Volkswagen pare a lua în calcul și ideea construirii unei unități de producție de celule și în America de Nord.

Jorg Teichmann, Chief Procurement Officer în cadrul PowerCo, explică importanța acestui parteneriat, declarând că “o industrie furnizor de materiale pentru baterii nu există încă la scara necesară”. Lucrurile se vor schimba însă tocmai prin acest parteneriat cu Umicore, liderul pieței mondiale pentru materiale cheie în producția de celule.

Sursa: Reuters 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide